Sfatul specialistului: Depistarea precoce a abaterilor în evoluția limbajului

Fiecare copil este diferit, are propriul ritm de dezvoltare, se manifestă diferit în raport cu alți copii în cadrul aceleiași perioade de dezvoltare. Spre exemplu, un copil poate începe să vorbească la vârsta de 1 an, în timp ce la altul debutul limbajului se poate realiza abia la vârsta de 2 ani. Cu toate acestea, este de așteptat ca între anumite limite de vârstă copilul să realizeze însușirea  anumitor achiziții. Este de așteptat ca pâna la vârsta de 2 ani copilul să utilizeze cuvintele, iar pâna la vârsta de 3 ani, propozițiile.

Așadar, este importantă cunoașterea limitelor de vârstă între care copilul realizează anumite achiziții, în scopul observării la timp a măsurii în care evoluția sa este încetinită, în vederea realizării unei intervenții logopedice.

                     Depistarea precoce și intervenția timpurie (înainte de 5 ani) sunt deosebit de importante în cazul copiilor cu întârziere în apariția sau evoluția limbajului. Pentru aceasta, cunoașterea principalelor repere în evoluția limbajului și a comunicării devine esențială.

          PRINCIPALELE CAUZE ALE ÎNTÂRZIERILOR DE LIMBAJ

• Deficienţele de auz

Un copil învață să vorbească auzind cum vorbesc ceilalți și auzindu-se pe sine vorbind.

• Deficienţele mintale

Unii copii înțeleg mai greu ceea ce se întâmplă în jurul lor. De aceea vor învața mai greu, toate abilitățile lor se vor forma mai dificil, inclusiv cele necesare comunicării.

• Deficienţele neuro-motorii

                    Atât timp cât un copil prezintă o deficiență în coordonarea musculaturii corpului, el va întâmpina  dificultăți si în efectuarea mișcărilor necesare emiterii sunetelor limbii.

• Deficienţele multiple/asociate

Unii copii pot prezenta multiple deficiențe și din această cauză capacitatea lor de a învața și de a înțelege lumea înconjurătoare este serios afectată.

Acesti copii achiziționează limbajul foarte târziu și cu mare dificultate. De cele mai multe ori, ei nu-și pot forma decât cele mai elementare abilități de comunicare..

• Cauze ereditare

Foarte frecvent, în cazurile de întârziere de limbaj, se pot descoperi la efectuarea anamnezei alte rude ale copilului care au prezentat întârziere de limbaj la rândul lor.

• Lipsa stimulării verbale

Deși niciuna dintre cauzele de mai sus nu poate fi incriminată, există foarte mulți copii care prezintă întârziere de limbaj. De cele mai multe ori, la o anamneză mai amănunțită, se poate descoperi faptul că fie copilul a stat mai mult singur, fie a fost abandonat cu televizorul, fie adulții din jurul său au vorbit doar între ei, nu și cu copilul.

FACTORI DE RISC ÎN ÎNTÂRZIEREA DE LIMBAJ

• Nu reacţionează la voce sau sunete până la vârsta de 6-8 săptămâni.

• Doarme mai tot timpul, nu plânge aproape niciodată.

• Surâde rar şi puţin.

• Are infecţii repetate ale urechilor.

• Nu răspunde la chemare, atunci când nu te vede.

• Îţi priveşte cu atenţie buzele atunci când vorbești.

• Vorbeşte fie foarte tare, fie foarte încet.

• Nu manifestă interes faţă de oameni şi obiecte pâna la vârsta de 3-4 luni.

• Nu gângureşte până la vârsta de 10 luni.

• Nu spune “mama” la 18 luni.

• Nu poate denumi obiecte familiare şi persoane la vârsta de 2 ani.

• Nu utilizează în vorbire propoziţii simple până la vârsta de 3 ani.

• Nu poate repeta mici poezii sau cântece la vârsta de 4 ani.

• La 5 ani nu se poate face înţeles de persoane din afara familiei.

• Nu formează propoziţii dezvoltate până la vârsta de 5 ani.

• Nu participă la conversaţiile adulţilor până la vârsta de 6 ani.

Un diagnostic corect și timpuriu realizat conduce la ameliorarea stării copilului și la corectarea respectivei întârzieri/tulburări.

Pentru părinți este foarte important să știe faptul că au posibilitatea să consulte un logoped atunci când apare o dificultate sau o problemă în dezvoltarea limbajului copilului lor.

               Serviciul de Terapie Logopedică

               Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Share

Category: Uncategorized · Tags:

Trimiteti un comentariu, va multumim!

O mare multumire pentru:

evw holding


Parteneri

www.mamica.ro

NRCC