Sfatul specialistului: Copilul meu are probleme? Etapa de dezvoltare 1-2 ani.

Etapa de dezvoltare 1-2 ani – sunteți părinți și sunteți foarte atenți la creșterea și dezvoltarea copilului dumneavoastră. Vă prezentăm în continuare câteva  repere în dezvoltarea neuro-motorie, senzorială și socio-afectivă a gândirii și limbajului copilului, specifice perioadei de dezvoltare cuprinsă între 1 și 2 ani, care vă pot ajuta să vă monitorizați singuri nivelul de dezvoltare a copilului.

        Este esențial să cunoaștem etapele dezvoltării copilului pentru a observa dacă acesta are o dezvoltare armonioasă sau nu. Perioada de vârstă 1-2 ani face parte din etapa denumită și copilăria mică, care este cuprinsă între 1 și 3 ani și este o perioadă plină de provocări.  Începând cu vârsta de 1 an, personalitatea copilului se conturează, limbajul începe să se dezvolte. Copilul are o curiozitate în continuă creștere, aceasta fiind perioada în care el explorează activ mediul înconjurător. Ceea ce se remarcă în special la copil în această perioadă, este capacitatea de autodeplasare care este din ce în ce mai bună. Profilul psihologic al copilăriei mici mai are și alte dominante cum ar fi apariția reprezentărilor și a activității mentale, însușirea limbajului, apariția conștiinței de sine.Analizând însă strict doar intervalul de la 1 la 2 ani vom împărți această perioadă în 2 etape – de la 12 la 17 luni și de la 18 la 24 luni.

De la 12 la 17 luni – Începând cu cel de al doilea an din viață al copilului putem observa îmbunătățiri în ceea ce privește dezvoltarea neuro-motorie, socio-emoțională, a limbajului și comunicării, memoriei și atenției. Toate aceste aspecte sunt susținute de progrese evidente de ordin fizic și de un regim de viață care-i asigură o dezvoltare sănătoasă. Copilul crește în înălțime, cresc mult membrele și se schimbă proporția dintre cap, trunchi, mâini și picioare; între un an și 3 luni se inchide fontanela anterioară și continuă osificările la nivelul coloanei și membrelor, se dezvoltă mai departe dentiția provizorie, creierul crește în greutate, se adâncesc  și încep, încet, să se contureze circumvoluțiunile cerebrale. Dar, dezvoltarea copilului este favorizată mai ales, de cadrul familial care îi oferă afectivitate, siguranță și stimulări variate. Copilul doarme 10-12 ore, noaptea și o ora și jumătate – două ore, ziua. Intervalele de veghe sunt foarte active  și copilul se joacă, se plimbă explorează activ spațiul în care se află. Din punct de vedere al dezvoltării motrice ceea ce observăm, în primul rând, la copilul mic este deplasarea lui, care devine din ce în ce mai bună. Motricitatea se dezvoltă în contextul acțiunii cu obiectele și constituie sursa și modalitatea principală de cunoaștere  și stimulare a proceselor senzoriale. Copilul va avea o coordonare și o acuratețe a mișcărilor mult îmbunătățite față de perioada anterioară, ceea ce înseamnă că majoritatea timpului va fi în continuă mișcare și joc. Mulți copii fac primii pași în jurul vârstei de 1 an și merg sprijinindu-se de ceea ce întâlnesc în cale sau sunt ajutați de părinți; mersul independent este încă nesigur și neadaptat cerințelor mediului și copilul va cădea destul de des. Cel mai adesesea se va deplasa târâș  sau în genunchi. Mișcările mânilor și apucarea sunt îmbunătățite, astfel încât va umbla prin casă cu o jucărie, va putea potrivi 2 obiecte de dimensiuni diferite unul în altul. La 1 an și 5 luni merge fără sprijin, chiar dacă ține picioarele depărtate și mâinile sunt departe de corp, pentru a-și menține echilibrul. Alți copii încep să alerge la această vârstă. Când se apleacă după o jucărie, majoritatea vor face o genuflexiune, fără a-și pierde mereu echilibrul. Motricitatea fină a mânilor este și ea îmbunătățită, mișcările mai fine devenind posibile: mâzgâlește cu creionul, întoarce un mâner de ușă rotativ, își scoate papucii cu scai (sau cel puțin, încearcă), ține lingura (chiar dacă nu își nimerește gura sau varsă conținutul, în majoritatea încercărilor). Cea mai impresionantă achiziție în această perioadă este cea a limbajului. La încheierea primului an din viață copilul poate să pronunțe puține cuvinte si în următoarele luni mai achiziționează doar câteva. Pronunţia cuvintelor poate fi deficitară la început, copilul înlocuind părţi din cuvânt cu sunete mai uşor de pronunţat sau nepronunţând până la capăt întregul cuvânt. Putem spune că este începutul folosirii vorbirii ca mijloc de a comunica. Acest lucru se produce deoarece în creier la nivel neuronal se petrece o proliferare enormă la nivelul dendritelor, predominant în sistemul perceptiv vizual, iar sistemul auditiv este destul de matur pentru a  distinge semnalele. Copilul răspunde prin acțiuni la comenzile verbale care i se dau (ex: execută cereri în doi pași)  îi plac poeziile și cantecelele simple, se uită la poze când îi sunt arătate. Vorbirea lui este de tip jargon copiind tiparele prozodice ale limbii. Cunoștințele despre lume se îmbunătățesc, copilul fiind capabil să arate mai multe obiecte și animale. Părțile corpului încep să fie cunoscute, copilul arătând cu degetul cel puțin una dintre acestea ( gura, nasul, urechile și ochii, apoi burtica, mânile, picioarele). 

Fiind capabil acum să facă scurte planuri de acțiune și să anticipeze, copilul începe jocul de construcție (pentru început poate pune 2 cuburi unul peste altul). Din punct de vedere socio-afectiv copilul interacționează preponderent cu adulții (mama fiind persoana de referință față  de care copilul manifestă cel mai intens atașament), raporturile cu alți copii nefiind foarte semnificative. Este foarte empatic și reacționează prin plâns sau frustrare la tristețe, prin râs la veselie. Începutul manifestării unor sentimente mai  complexe, precum gelozia își face simțită prezența. Copilul se agită și este vizibil iritat dacă mama acordă atenție unei alte persoane. În această perioadă se manifestă și angoasa de separare manifestată prin țipat și plâns la plecarea mamei. Manifestă deasemenea anxietate față  de anumite situații și față de persoanele străine (este indicat să ținem cont de trăirile sale emoționale, deoarece dorințele, satisfacțiile și bucuriile copilului dirijează conduitele motorii, percepțiile și comunicarea sa).  Memoriacopilului se centrează pe aspectele concrete, care se repetă și este legată de dorințele sale. Acest fapt, poate fi  surprinzător pentru părinți, care observă că el își amintește locul obiectelor sau ceva ce l-a amuzat cu câteva zile mai înainte. Încep să apară și aşteptări, copilul anticipează situaţia prezentă prin prisma situaţiilor similare anterioare. De exemplu, dacă i se dă copilului jucăria preferată de fiecare dată când este îmbrăcat, acesta o va căuta cu privirea dinainte. Atenția prezintă particularități specifice pentru acest stadiu – este involuntară, superficială și se manifestă cu intermitențe, dar este stimulată de ceea ce îl înconjoară și de ceea ce copilul explorează. Copilul este ușor distras de orice modificare în ambianță. Tot în această perioadă, apar semne de conştientizare a sinelui: copilul devine conştient că propriul corp, propiile emoții şi comportamentul său se disting  de ale celor din jur. De aceea, începe să se recunoască în oglindă (iniţial este surprins, ulterior pare să înţeleagă că îşi vede propria persoană).

De la 18 la 24 de luni – În această perioadă apar două comportamente importante și anume refuzul copilului, nu-ul social – refuzul copilului de a se  opune celor din jur ( la această vârstă opoziția copilului este  un indice al dezvoltării și al normalității, nu un aspect patologic) și abilitatea copilului de a lega cuvintele. Copilul își afirmă autonomia spunând ,,nu”  la majoritatea lucrurilor care i se cer. Autocontrolul se obține prin nu-ul copilului confruntat cu limitele mediului. Treptat, copilul va învăța cum să obțină recompense, cum să respecte convențiile sociale, să internalizeze și să respecte reguli. Acum, are loc trecerea de la controlul extern reprezentat de intervenția părintelui, la un anumit grad de autocontrol (abilitate foarte importantă în ceea ce privește dezvoltarea capacității de adaptare). Ca și dezvoltare motorie, mersul este stabilizat și copilul învață să urce și apoi, să coboare pe scări, cu sprijin minim. Tot în această perioadă, va învăța să lovească o minge cu piciorul. Deja, se poate observa dominanța în această perioadă – ce mână preferă să folosească pentru activități. Majoritatea copiilor se hrănesc singuri cu lingura, deși este posibil să mai verse din  conținutul lingurii pe jos. În această perioadă copilul obține un progres și în ceea ce privește controlul evacuărilor (ultimul trimestru din cel de al doilea an e denumit și vârsta oliței)

Dezvoltarea eului, a limbajului și a proceselor cogniției sunt cele mai importante evenimente pe care le parcurge acum copilul. Până la 1 an și 6 luni s-au consolidat mecanismele inteligenței senzorio-motorii, începând de la 1 an și 6 luni incepe debutul inteligenței preconceptuale (care se finalizează în jurul  vârstei de 4 ani). De acum, activitatea mentală se extinde din ce în ce mai mult și va ușura considerabil adaptabilitatea copilului la situațiile cu care se confruntă. Percepția cu care și-a construit mecanismele de bază în primul an de viață, evoluează acum, în direcția schemelor perceptive pentru obiectele din mediu apropiat, devenind mai organizată, dar numai în fața unor stimuli simpli. Percepțiile tactile se amplifică pentru că, acum, beneficiază de îmbogățirea modalităților de a manipula obiecte. Dacă, imediat după un an copilul mai duce obiecte la gură, de la un an și 6 luni doar le pipăie și le examinează atent. Se consolidează relația dintre simțul tactil și văz, precum și coordonarea dintre văz și auz (copilul se orientează mai bine spre sursa de zgomot). Importanța în această perioadă este și dezvoltarea auzului verbal implicat în ascultarea vorbirii celorlalți, dar și a propiei voci. În jurul vârstei de 1 an și 6 luni, în cadrul proceselor senzoriale apar funcțiile semiotice, adică reprezentarea, imitația, jocul simbolic, desenul. Acum, copilul imită foarte mult acțiunile și atitudinile părinților. La nivelul achiziției limbajului se constată o imbunătățire, în primul rând cantitativă – de la 1 an și 6 luni, la 2 ani, marea majoritate a copiilor ajung ușor, la un vocabular de 200 până la 300 de cuvinte. Tot la începutul acestei perioade, copilul formulează propoziții simple din două cuvinte (“vreau apă”, “vino mami” etc). Spre 2 ani, copilul vorbește din ce în ce mai bine, este înțeles  mai bine de ceilalți și  pronunță corect anumite cuvinte. Acest fapt, îi permite  să comunice din ce în ce mai bine și  să redea verbal ceea ce a văzut și a auzit.

Si la nivel de joc constatăm o evoluție și anume, dacă în prima jumătate a perioadei jocul era individual, se juca în paralel cu ceilalți copii sau cu părinții (care îi structurau jocul), acum, începe să fie interesat de jocul cu ceilalți copii și să îi imite. Pentru început, caracterul jocului este de reciprocitate ( ex: jocul cu mingea), ca mai apoi,  spre vârsta de doi ani, să apară jocul simbolic. Crește și gradul de stabilitate al atenției, în jurul vârstei de 2 ani copilul reușind să fie atent, fără întreruperi, aproximativ 10 minute în cadrul unei activități plăcute.

 Ținând cont de dezvoltarea copilului, în general la vârsta de 2 ani, majoritatea copiilor pot face următoarele: se pot încălța singuri; deschid fermoare și scaieți; desenează o figură geometrică simplă după model; unii copii vor recunoaște 1-2 culori; părțile corpuluisunt și ele cunoscute, copilul arătându-le cu degetul atunci când este întrebat; poate imita acțiunile adultului; numește imagini ale unor obiecte cunoscute; afișează din ce în ce mai multă independență; cunoaște numele persoanelor familiare și a părților corpului; urmează instrucțiuni simple; găsește un lucru dacă este ascuns; începe să sorteaze  formele  și culorile; construiește turnuri din 4 sau mai multe blocuri etc. 

Există diferențe evidente  psiho-individuale în dezvoltarea copiilor de  la 1 la 2 ani. Nu uitați că fiecare copil se dezvoltă în ritmul  propiu. Totuși, dacă aveți incertitudini sau temeri în legătură cu dezvoltarea copilului, vă așteptăm oricând la o evaluare psihologică.

Bibliografie:

Muntean Ana (2009). Psihologia Dezvoltării umane. Editura Polirom Iași

Schiopu U, Verza E, (1981) Psihologia Vârstelor. Editura didactică și pedagogică, București

Serviciul de Terapie în Sistem Ambulatoriu

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Sfatul specialistului:

Depistarea precoce a întârzierii în dezvoltarea limbajului

și importanța terapiei logopedice

Întârzierea în dezvoltarea limbajului reprezintă devierea în ritmul de apariție și de  dezvoltare a limbajului, în condițiile normalității auzului, a aparatului fonoarticulator și a unei dezvoltări mintale corespunzătoare vârstei cronologice.

Aceasta afectează cele trei arii ale limbajului: pronunția, înțelegerea și structura gramaticală. Tulburarea poate fi diagnosticată în jurul vârstei de trei ani, în cazul unui copil care utilizează un număr redus de cuvinte, are omisiuni de sunete, silabe, nu formulează propoziții simple și nu utilizează cuvinte de legătură (prepoziții și conjuncții).

Părinții și cadrele didactice trebuie să fie interesați de evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor, pentru a identifica dificultățile întâmpinate în anumite arii ale limbajului.

Comunicarea prin limbaj este fundamentul pe care se construiesc procesele de socializare și învățare. Abaterile sau blocajele în dezvoltarea limbajului, în raport cu etapele de dezvoltare tipice, determină frânarea dezvoltării psihosociale a copilului. Prin urmare, depistarea precoce și intervenția timpurie au un rol foarte important. Programul de recuperare va parcurge etapele firești de dezvoltare a vorbirii, pornindu-se de la nivelul la care se află copilul și nu de la cel la care ar trebui să fie conform vârstei cronologice.

Fiecare copil cu întârziere în dezvoltarea limbajului are un anumit profil psiholingvistic, cu arii mai mult sau mai puțin dezvoltate, motiv pentru care, etapele corectării vor fi individualizate în funcție de fiecare caz.

Jocul, climatul afectiv pozitiv, încurajarea permanentă, folosirea recompenselor variate și oferite cu mult entuziasm sunt elementele de bază, care asigură succesul în recuperare.

Copiii cu întârzieri în dezvoltarea limbajului au dificultăți în a se concentra și a asculta. Educarea abilităților copilului de a asculta și de a fi atent este foarte importantă pentru imitarea și învățarea sunetelor care alcătuiesc cuvântul.

Intervenția logopedică trebuie să fie una promptă, timpurie, având în vedere debutul acestor tulburări și implicațiilor majore în plan social, școlar, emoțional.

Specialistul recomandă părinților:

  • Obișnuiți copilul să asculte sunete și zgomote din mediu;
  • Încurajați copilul să asculte un cântec, să îl fredoneze și să se miște în ritmul muzicii;
  • Spuneți-i povești și modulați  vocea și intonația, imitând anumite personaje;
  • Vorbiți încet, pentru a-l obliga să fie atent;
  • Implică-l în activități ce îi fac plăcere și încurajați-i spontaneitatea;
  • Exersați zilnic și provocați-l pe copil să își folosească cunoștințele;
  • Adaptați cerințele și activitățile în funcție de capacitățile lui și creșteți dificultatea gradual.

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism

Sfatul specialistului: Relația terapeut – copil, premisă a unei intervenții de succes

Intervenția terapeutică necesită crearea unei relații autentice și optime care să deschidă puntea către un proces de învățare pozitiv, amuzant și centrat pe reușitele copilului.

Există mai mulți factori de care să țineți seama atunci când abordați un copil non-verbal care nu este cooperant sau care nu îndeplinește instrucțiunile adulților. În primul rând, copilul trebuie să învețe că apariția terapeutului este un eveniment plăcut. Nu este ușor să îi predați unui copil care își evită terapeutul în mod activ sau pasiv.  Relația dorită dintre cei doi va apărea atunci când terapeutul va fi asociat în mod constant cu oferirea de lucruri și evenimente recompensatoare pentru copil. De aceea, este important ca terapeutul să aibă la îndemână și să îi ofere periodic copilului lucruri și activități recompensatoare care au efect pentru copilul respectiv (de ex., mâncare, baloane de săpun, jucării, cărți, mașinuțe, filme). Pentru început, terapeutul trebuie să-și alcătuiască o listă de astfel de recompense, precum și o listă cu diferite modalități de a-i oferi acces copilului la alte evenimente recompensatoare (de ex., să se dea în leagăn, să deschidă o ușă afară). Principalul scop al acestei proceduri este ca terapeutul să devină o formă de recompensare condiționată pentru copil. Altfel spus, copilul trebuie să învețe să-i placă de terapeut înainte ca terapeutul să înceapă să-i ceară copilului să lucreze.

Mai mult, este important ca terapeutul să nu fie asociat cu oprirea activităților recompensatoare aflate în desfășurare. Când terapeutul încearcă să obțină la început cooperarea copilului, nu este deloc o metodă bună să-l oprească de la activități plăcute pentru a-i cere să fie atent la activități de limbaj. Copilul deja se simte bine. De ce ar trebui să se oprească pentru a lucra cu terapeutul? Cel mai bine este ca terapeutul să încerce să se apropie de copil când acesta nu este prins în nici o activitate recompensatoare și să-i permită să aibă acces la lucruri sau activități extrem de recompensatoare. De exemplu, când copilul pare plictisit, apropiați-vă de el și fără să-i cereți nimic oferiți-i mașinuța preferată sau gâdilați-l; sau când copilul este prins într-o activitate care îi place, instructorul i se poate alătura copilului și o poate face și mai amuzantă (de ex., legănând căluțul pe care stă copilul). Acest proces de pairing poate dura mai multe lecții (sau chiar sesiuni) înainte ca terapeutul să fie gata să ceară un răspuns de la copil.

                                                            Serviciul Centrul de Zi

                                                            Centrul Delfinul pentru copii cu autism

Sfatul specialistului: Copilul meu are probleme?

Etapa de dezvoltare 0 – 1 an: Ați devenit părinți și sunteți foarte atenți la creșterea și dezvoltarea bebelușului. Vă prezentăm câteva repere în dezvoltarea neuro-motorie, senzorială, socio-afectivă, a gândirii și a limbajului copilului, de la naștere la 12 luni, care vă pot ajuta să monitorizați singuri nivelul de dezvoltare al copilului.

Prima lună de viață este o perioadă de adaptare și de organizare a ritmului veghe – somn și de dobândire a unui echilibru funcțional biologic. La sfârșitul acestei luni, copilul începe să își coordoneze mișcările ochilor, încearcă să își ridice capul, apucă obiecte ce i se așază în pumn și emite sunete. Se oprește din plâns când este alinat. Pentru a ajuta bebelușul să dobândească primele achiziții, puteți să îi prezentați obiecte strălucitoare în câmpul vizual pe care să le fixeze cu ușurință. Țineți-l în brațe, atât culcat, cât și în poziție verticală, sprijinindu-i capul. Puneți-l frecvent culcat pe abdomen. Ajutați-l să vă țină de deget și vorbiți-i mereu, cu blândețe.

De la 1 lună la 3 luni se formează reflexe condiționate și relații complexe senzoriale cu mediul. Se dezvoltă emoțiile primare legate de confort și disconfort și orientarea auditivă și vizuală. Astfel,  copilul își ține capul ridicat pentru 1 minut, ține în mână o jucărie, urmărește un obiect sau o persoană mișcându-se în câmpul lui vizual, emite sunete, zâmbește și ține capul drept. Mai târziu ridică capul, umerii și pieptul și se sprijină pe coate și antebrațe când este culcat pe abdomen. Se întoarce singur de pe spate pe o parte, prinde o jucărie și o scutură, își studiază mâinile și jucăriile, se joacă cu ele și le bagă în gură. Este capabil să urmărească obiecte pentru 5 – 7 minute. Așezați-l frecvent culcat pe abdomen și țineți-l în brate în poziție verticală, sprijinindu-i capul. Așezați-i în mână jucării, mișcați ușor obiecte deasupra sa, pentru a le putea urmări cu privirea. Vorbiți-i când desfășurați activități în aceeași cameră în care se află și el, cântați-i cântece de leagăn la adormire, zâmbiți-i și vorbiți-i cu blândețe. La sfârșitul primelor 3 luni, țineți-l în brațe în poziție așezată.

De la 3 la 6 luni se formează și se dezvoltă percepția. Copilul începe să devină curios de ceea ce se întâmplă în imediata sa apropiere, antrenându-și atenția vizuală, auditivă și tactilă. Comunicarea nonverbală are la bază emoțiile pe care copilul le exprimă frecvent: afecțiune, simpatie și antipatie, gelozie, mânie, spaimă, râs cu hohot. Comunicarea verbală apare sub forma unor lalațiuni. Începe să se ridice în mâini, sprijinindu-se de palme. Apucă singur și scutură jucăriile, întoarce capul când este strigat și răspunde cu silabe și sunete când i se vorbește. Începe să stea în șezut, mai întâi sprijinit, apoi singur. Se întoarce singur de pe burtă pe spate și se ridică în picioare dacă este susținut de mâini. Își prinde picioarele cu mâinile și se joacă cu ele. Își dezvelește singur fața dacă adultul i-o acoperă în jocul ”Cucu-bau”. Își manifestă bucuria revederii în relațiile pozitive afective. Este interesat de alți copii, pe care îi privește cu atenție și întinde mâna pentru a primi o jucărie. Gângurește când se joacă cu jucăriile și înainte de a adormi și leagă primele silabe sub forma unor cuvinte (ma-ma, ta-ta, pa-pa). Discriminează corect stările afective ale adultului: tace când este certat și râde la râsul acestuia. Apare atenția împărtășită sau abilitatea copilului de a urmări privirea adultului, fiind atent la același obiect ca si adultul. Acest lucru este esențial în procesul de învățare a obiectelor din mediul înconjurător.

De la 6 la 9 luni se dezvoltă inteligența adaptativă practică odată cu lărgirea spațiului de mișcare, favorizată de mersul în patru labe, de târâre și de mersul în premergător sau pe lângă marginea patului. Se ridică în genunchi și în picioare, apoi se așază singur în poziția inițială. Stă în picioare ținut de o mână și poate merge când este ținut de ambele mâini. Se recunoaște și este atras de propria imagine în oglindă. Imitația motrică devine activă (bate din palme, face ”pa”). Reacţionează la comenzile verbale ale adultului (“hai la…”, “sus”, “hopa”), articulează distinct “mama”, “tata” şi le foloseşte în prezenţa părinţilor, denumindu-i și strigându-i. Recunoaște câteva obiecte comune după denumire, arătându-le la cerere. Se joacă adunând cuburi sau jucării mici, punându-le și scoțându-le dintr-o cutie și ascunzând obiecte. Folosește pensa (prinderea lucrurilor mici între degetul mare și arătător) și lovește jucăriile unele de altele. Lalalizează cu multă bucurie în timpul jocului. Calitatea interacțiunilor cu mama în această perioadă are cea mai mare importanță în dezvoltarea copilului, deoarece aceasta este cea care convertește mesajele emoționale în limbaj. Copilul observă și învață în rutina zilnică: mama indică obiectele și le numește, copilul își dezvoltă interesul pentru mediu, repetă și indică la rândul său. Copilul de 9 luni înțelege interdicția ”NU!”.

De la 9 la 12 luni copilul se ridică, merge, stă pe vine și se joacă imitând jucăriile și cărându-le dintr-un loc în altul. Este perioada în care apare teama de străini și se dezvoltă atașamentul copilului față de membrii familiei. Este momentul debutului construirii identității de sine și al schemei obiectului permanent. Întelege care este funcția unui obiect (ex. duce telefonul la ureche). Cunoaște multe denumiri de obiecte, este conștient de cererile sociale și comunică. Imită acțiuni simple demonstrate de adult (face un turn de 2 cuburi, pune un cub într-o cutie). Are contact vizual frecvent cu ceilalți și înțelege comenzi simple. Vine când este chemat, dă jucării sau alte obiecte la cerere și repetă cuvinte sau silabe la cererea adultului. Arată la cerere părțile importante ale corpului și folosește câteva cuvinte pentru a denumi obiecte sau pentru a cere lucruri.

Există diferențe evidente psihoindividuale între copiii până la 12 luni. Nu uitați că fiecare copil se dezvoltă în ritmul propriu. Totuși, dacă aveți incertitudini sau temeri în legătură cu dezvoltarea copilului, vă așteptăm oricând la o evaluare psihologică.

Bibliografie

Albu G. (2002). În căutarea educației autentice. Editura Polirom, Iași

Muntean Ana, (2009). Psihologia Dezvoltării Umane. Editura Polirom, Iași

Șchiopu U., Verza E., (1981). Psihologia vârstelor. Editura Didactică și Pedagogică, București

Gesell, A. (1925). The mental growth of the pre-school child: A psychological outline of normal development from birth to the sixth year, including a system of developmental diagnosis. New York, NY: Macmillan

                   Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

                     Serviciul de Terapie in Sistem Ambulatoriu

DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR DE JOC LA COPIII CU AUTISM

    

     „Poți descoperi mai multe despre o persoană într-o oră de joacă decât într-un an de conversație.”              Platon                                                                                         

      

     Pentru majoritatea copiilor, jocul este un fenomen care apare în mod natural, promovându-le implicarea și învățarea, interacțiunea independentă și incluziunea socială. Jocul este fundamentul în procesul de învățare a formelor de socializare cu ceilalți. De obicei, jocul are loc în mod voluntar, adesea spontan și oferă întăriri și recompense interne.

     Pe de altă parte, jocul copiilor cu tulburare de spectru autist (TSA), se caracterizează prin deficiențe în relațiile sociale, în comunicare și prin modele comportamentale stereotipe, restrictive și repetitive. Acest tip de joc nu include diversitatea, flexibilitatea, creativitatea și poate avea loc fără angajament social. Prin urmare, fără îndrumări specifice, copiii cu TSA sunt mai puțin susceptibili să se angajeze într-un joc adecvat din punct de vedere funcțional. Pentru început, se învață regulile fundamentale ale jocului independent și, în cele din urmă, ale socializării cu alți copii. Iată câteva exemple de niveluri de socializare în cadrul jocului: joc solitar, joc paralel, joc asociativ și joc în cooperare. În acest articol, vom aprofunda jocul solitar, primul pas în dezvoltarea abilităților de joc, la copiii cu autism.

Jocul solitar (independent)

     Ce este jocul solitar?

     Când analizăm nivelurile de socializare în joc, jocul solitar (atunci când un copil se joacă de unul singur) este, de obicei, primul nivel. În jocul solitar copilul manipulează singur obiectele. A învața cum să se joace singur îi permite:

     – independența sporită în timpul liber;

     – dezvoltarea unor comportamente alternative față de angajarea într-un comportament stereotip ( de exemplu: împingerea unei mașini pe o pistă de curse, în loc de scuturarea mașinii în sus și în jos, în fața ochilor lor sau învârtitul roților);

     – comportamente de înlocuire pentru întărirea automată (autostimulare);

     – o modalitate de interacțiune socială cu colegii

     Cum pot pregăti copilul pentru jocul solitar?

  • Manipularea jucăriilor;
  • Manipularea jucăriilor într-un singur pas;
  • Manipularea jucăriilor în doi pași.

     Manipularea jucăriilor

     Scopul manipulării jucăriilor este de a-l învăța pe copil să imite acțiunile cu ajutorul jucăriilor. Aceasta, reprezintă punctul de pornire pentru a învăța copilul funcțiile folosirii obiectelor și de a se juca cu jucăriile într-o manieră funcțională. Abilitățile de imitație sunt elementele de bază ale învățării observaționale și sunt esențiale pentru un joc mai complex, având ca efect îmbunătățirea abilităților de imitație.

     Manipularea jucăriilor într-un singur pas

     Începeți prin a-l învăța pe copil să imite o acțiune, de exemplu, punând o singură piesă de puzzle într-un puzzle, împingând o mașina, punând un cerc pe suport. Nu uitați să oferiți întărire pozitivă atunci când copilul se angajează în activitate. De asemenea, folosiți solicitări adecvate și retrăgeți-le treptat, astfel încât copilul să se angajeze singur în activitate. Mai mult decât atât, învățați-l diferite acțiuni pentru fiecare jucărie, pentru  a-și dezvolta abilitățile de joc, cu jucării diferite (împingerea unei mașini, trecerea mașinii pe sub un pod din LEGO, ciocnirea mașinii cu o altă mașină).

Exemple de idei de manipulare a jucăriilor într-un singur pas: lovirea unui ciocan de jucărie, sărituri cu jucării de plus, pieptănarea părului unei păpuși, rostogolirea unei mingi, lovirea unei tamburine.

     Manipularea jucăriilor în doi pași

     După ce copilul înțelege manipularea jucăriilor într-un singur pas, puteți începe manipularea jucăriilor în doi pași. De exemplu, așezați o păpuță în mașină, apoi împingeți mașina sau așezați o sticluță la gura păpușii, apoi așezați păpușa în pat.

Exemple de idei de manipulare a jucăriilor în doi pași: așezarea sticlei la gura păpușii apoi așezarea păpuții în pat, rostogolirea unei mingi apoi lovirea ei cu piciorul, apăsarea butoanelor telefonului apoi telefonul la ureche, animale de jucărie în mers apoi hrănirea lor, așezarea unei linguri în bol apoi învârtirea lingurii în bol.

     Dificultăți frecvente:

  • Copilul ar putea memora acțiunea, de aceea este important să îl învățați mai multe acțiuni pentru fiecare jucărie
  • Pot apărea comportamente automate de întărire (autostimulare), de exemplu, scuturarea sau mișcarea mâinii, care interferează cu activitatea de joc și aceste comportamente trebuie să fie redirecționate.
  • Copilului s-ar putea să nu îi placă să se joace cu anumite jucării, în ciuda cantității adecvate de întăritori și de îndemnuri. S-ar putea să trebuiască să treceți la jucării care  să îl interesează mai mult.

     Copiii cu autism s-ar putea să nu recunoască indiciile sociale necesare pentru a juca un joc cu colegii lor sau să se joace funcțional cu o jucărie. Învățarea unui copil cu autism cum să se joace independent, poate necesita o planificare mai structurată, pentru ca acesta să dobândească un comportament de joacă adecvat.

       Pentru a învăța copilul cum să se joace independent cu o jucărie nouă, luați în considerare următoarele:

  • Selectați o jucărie care se potrivește cu nivelul lui de îndemânare;
  • Nu vă complicați. Dacă îi este greu copilului, este posibil să nu fie motivat să se joace;
  • Alegeți o jucărie potrivită intereselor copilului;
  • Prezentați un model care să-i arate copilului cum să folosească jucăria în mod corespunzător;
  • Oferiți nivelul de prompt adecvat pentru ca el să aibă succes folosind jucăria (de exemplu, oferiți un prompt cu mâna pentru a pune piesele puzzle-ului împreună). Eliminați promptul  treptat, pe măsură ce copilul se angajează în jocul independent;
  • Nu uitați să recompensați comportamentul de joc al copilului, astfel încât acesta să considere jocul o experiență pozitivă!

               Inițial, mențineți timpul de joacă scurt și prelungiți durata pe măsură ce copilul devine tot mai motivat să se joace. Întotdeauna, opriți timpul de joc independent al copilului într-o notă pozitivă, pentru a încuraja jocurile viitoare. Have fun!

Serviciul de Terapie Comportamentală Intensivă

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău


O mare multumire pentru:

evw holding