Sfatul specialistului: Relația terapeut – copil, premisă a unei intervenții de succes

Intervenția terapeutică necesită crearea unei relații autentice și optime care să deschidă puntea către un proces de învățare pozitiv, amuzant și centrat pe reușitele copilului.

Există mai mulți factori de care să țineți seama atunci când abordați un copil non-verbal care nu este cooperant sau care nu îndeplinește instrucțiunile adulților. În primul rând, copilul trebuie să învețe că apariția terapeutului este un eveniment plăcut. Nu este ușor să îi predați unui copil care își evită terapeutul în mod activ sau pasiv.  Relația dorită dintre cei doi va apărea atunci când terapeutul va fi asociat în mod constant cu oferirea de lucruri și evenimente recompensatoare pentru copil. De aceea, este important ca terapeutul să aibă la îndemână și să îi ofere periodic copilului lucruri și activități recompensatoare care au efect pentru copilul respectiv (de ex., mâncare, baloane de săpun, jucării, cărți, mașinuțe, filme). Pentru început, terapeutul trebuie să-și alcătuiască o listă de astfel de recompense, precum și o listă cu diferite modalități de a-i oferi acces copilului la alte evenimente recompensatoare (de ex., să se dea în leagăn, să deschidă o ușă afară). Principalul scop al acestei proceduri este ca terapeutul să devină o formă de recompensare condiționată pentru copil. Altfel spus, copilul trebuie să învețe să-i placă de terapeut înainte ca terapeutul să înceapă să-i ceară copilului să lucreze.

Mai mult, este important ca terapeutul să nu fie asociat cu oprirea activităților recompensatoare aflate în desfășurare. Când terapeutul încearcă să obțină la început cooperarea copilului, nu este deloc o metodă bună să-l oprească de la activități plăcute pentru a-i cere să fie atent la activități de limbaj. Copilul deja se simte bine. De ce ar trebui să se oprească pentru a lucra cu terapeutul? Cel mai bine este ca terapeutul să încerce să se apropie de copil când acesta nu este prins în nici o activitate recompensatoare și să-i permită să aibă acces la lucruri sau activități extrem de recompensatoare. De exemplu, când copilul pare plictisit, apropiați-vă de el și fără să-i cereți nimic oferiți-i mașinuța preferată sau gâdilați-l; sau când copilul este prins într-o activitate care îi place, instructorul i se poate alătura copilului și o poate face și mai amuzantă (de ex., legănând căluțul pe care stă copilul). Acest proces de pairing poate dura mai multe lecții (sau chiar sesiuni) înainte ca terapeutul să fie gata să ceară un răspuns de la copil.

                                                            Serviciul Centrul de Zi

                                                            Centrul Delfinul pentru copii cu autism

Sfatul specialistului: Rolul echipei de terapeuți în implementarea planului de intervenție personalizată

În spatele oricărui om de succes, în spatele oricărui proiect de succes, există o echipă de oameni dedicați acelui scop.

La fel se întâmplă și atunci când vorbim despre implementarea cu succes a planului de intervenție personalizată pentru copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist. Este nevoie de o echipă interdisciplinară, iar aceasta este formată din: coordonator, terapeut, medic, părinte, kinetoterapeut, logoped, terapeut ocupațional, shadow, educator.

Rolul coordonatorului

Coordonatorul concepe și monitorizează planul de intervenție personalizat.

Oferă îndrumare părinților în gestionarea comportamentelor indezirabile care apar pe parcursul zilei. Realizează evaluarea periodică a copilului și stabilește noi intervenții în urma colectării datelor.

De asemenea, coordonatorul îndrumă și oferă training terapeuților care fac parte din echipa de implementare a planului de intervenție.

Rolul terapeutului

Terapeutul implementează planul de intervenție direct, în ședințele de terapie 1 la 1, cât și în grup, aplicând tehnicile și principiile specifice terapiei comportamentale aplicate. Terapeutul se adaptează constant la nevoile copilului, dă dovadă de flexibilitate în predare, în funcție de abilitatea predată copilului.

Rolul părintelui

Părintele joacă un rol deosebit de important. Copilul petrece cel mai mult timp alături de familie, părinți și aparținători. Părinții au responsabilitatea de a se informa constant, de a participa la întâlnirile de training special organizate pentru a veni în sprijinul acestora, ulterior reușind să deprindă abilități necesare pentru a-l ajuta pe copil.

Totodată, comunicarea părinte-terapeut este esențială pentru ca programele terapeutice să fie eficiente.

Rolul kinetoterapeutului

Kinetoterapeutul elaborează un program de activităţi fizice, adaptate etapei de dezvoltare motorie la care se află copilul în momentul evăluării iniţiale sau altor nevoi observate de către terapeut în timpul şedinţei (autostimulări, mişcări stereotipe).

 Rolul logopedului

Logopedia reprezintă terapia tulburărilor de limbaj. Logopedul se concentrează asupra îmbunătățirii discursului copilului și abilităților de a înțelege și de a exprima limbajul, inclusiv limbajul non-verbal.

Rolul terapeutului ocupațional

Obiectivul principal al terapeutului ocupaţional este acela de a-l ajuta pe copil în participarea la activităţile cotidiene.

Terapia ocupațională ajută copiii cu autism să își întărească punctele forte și să reducă dificultățile în activitățile zilnice. Deoarece, tuburarea de spectru autist se manifestă diferit la fiecare copil, terapeuții își concentrează atenția pe domeniile-cheie de dezvoltare în care copilul are nevoie de ajutor. Terapeutul trebuie să îmbunătățească abilitățile copilului de a face față ocupațiilor zilnice (joacă, îngrijire de sine, participare socială, abilități motorii precum și orice altă activitate sau sarcină pe care copilul o dorește), sprijinind totodată și familia copilului.

Rolul terapeutului-shadow

Shadow-ul (însoțitorul) este un terapeut format în analiza aplicată a comportamentului, care îi oferă copilului sprijinul necesar pentru a reuși să facă față cu succes cerințelor preșcolare și școlare .

Oferă copilului ajutor, în măsura în care acesta are nevoie, urmărind ca, în timp, acest ajutor sa fie retras puțin câte puțin, în scopul obținerii independenței copilului.

 Rolul educatorului

Educatorul este responsabil să își adapteze metodele de predare, cât și maniera în care desfășoară activitățile la clasă, în așa fel încât să faciliteze integrarea socială a copilului diagnosticat cu TSA.

Astfel, scopul echipei interdisciplinare este acela de a interveni pe mai multe arii de dezvoltare (comportament, social, cognitiv, motor, comunicare și limbaj), iar fiecare specialist din cadrul echipei are un rol deosebit de important în recuperarea de succes a fiecărui copil.

Serviciul Centru de zi

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Sfatul specialistului: Copilul meu are probleme? Etapa de dezvoltare 2–3 ani

Aveți un copil de 2–3 ani sunteți foarte atenți la creșterea și dezvoltarea lui. Vă prezentăm câteva repere în dezvoltarea neuro-motorie, senzorială, socio-afectivă, a gândirii și a limbajului copilului pentru această etapă de vârstă, care vă pot ajuta să monitorizați singuri nivelul de dezvoltare al copilului.

Dezvoltare senzorial-motrică:

  • Urcă sau coboară scara singur, ţinându-se de balustradă sau de zid.
  • Încearcă şi reuşeşte să se ţină pentru scurt timp, într-un picior.
  • Dă un şut eficient, puternic la minge, din proprie iniţiativă (sau când i se cere).
  • Urmăreşte cu interes acțiunea de a împături o foaie de hârtie şi încearcă şi el să o împăturească.
  • Duce un pahar cu apă fără să-l verse.
  • Participă la îmbrăcare şi poate să se încalţe singur, fără să-şi lege şireturile.
  • Folosește tacâmurile frecvent (lingura și furculița).
  • Îşi stabileşte controlul sfincterian complet, adică şi pe timpul nopţii.

Dezvoltarea limbajului:

  • În vorbire apar propoziţii formate din 3-4 cuvinte.
  • Întrebuinţează pronumele personal în mod frecvent (”Eu scriu.”).
  • Arată la cerere 7 imagini (Când adultul spune: ”Unde este maşina?”, copilul arată cu degetul imaginea cu mașina din carte).
  • Denumeşte 4-5 imagini (Când adultul îi arată imaginea unei mașini în carte și îl întreabă pe copil ”Ce este aceasta?”, copilul răspunde: ”Mașina”.).
  • Execută cu ușurință următoarele comenzi: “pune jucăria pe masă”, “pune jucăria sub masă”, “pune jucăria după dulap”.
  • Repetă după adult: “tata”, “fata face nani”, “copil, pâine, grădină”, “mi-e foame şi plâng”, “eu mă numesc….. şi câinele este rău”, “plouă în grădină şi Costel îşi face lecţiile”.

Dezvoltare socio-afectivă:

  • Trasează prin imitaţie (după demonstraţia adultului), o linie orizontală şi una verticală.
  • Construieşte un turn cât mai înalt, de cel puțin 8 cuburi.
  • Construieşte un pod după model.
  • Construieşte un pod din cuburi, mai complicat, din mai multe piese, după un model făcut de adult, model la construirea căruia el nu asistă (i se arată gata făcut).
  • Construieşte o poartă din cuburi.

Există diferențe evidente psihoindividuale între copii. Nu uitați că fiecare copil se dezvoltă în ritmul propriu. Totuși, dacă aveți incertitudini sau temeri în legătură cu dezvoltarea copilului, vă așteptăm oricând la o evaluare psihologică.

                                                                             Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

                                                                             Serviciul de Terapie in Sistem Ambulatoriu

Sfatul specialistului: CUM SĂ CREȘTEM COMPLIANȚA LA COPIII CU AUTISM

Copiii cu tulburări de dezvoltare, precum copiii cu Tulburare de Spectru Autist, se confruntă, deseori, cu dificultăți privind respectarea cerințelor din partea părinților, terapeuților ori educatorilor. Acest lucru poate face ca viața de zi cu zi să fie frustrantă, pentru toți cei implicați. Din fericire, există strategii simple care pot îmbunătăți, în mod semnificativ, abilitatea copilului de a răspunde adecvat cerințelor.

Ce sunt Non-complianța si Complianța?

Non-complianța reprezintă eșecul unui copil de a urma o instrucție ce i-a fost dată, într-o anumită perioadă de timp. Complianța este exact opusul, situație în care copilul reușește să urmeze o instrucție, într-o perioadă specificată de timp. Se recomandă ca această abilitate să fie dezvoltată de la o vârstă fragedă, în condițiile în care, pentru copiii cu autism, lipsa cooperării poate afecta progresul copilului și poate genera manifestarea unor grave probleme de comportament, precum comportamente provocatoare și opozante, agresivitate ori tulburarea de conduită.

De ce au copiii cu autism dificultăți de complianță?

Copiii cu autism au dificultăți de complianță din mai multe motive. De exemplu, dacă un părinte îi cere copilului să vină la masă pentru a lua cina, iar acesta este foarte implicat într-o activitate preferată, cum ar fi completarea unui puzzle, acel copil poate să nu coopereze, cu ușurință, la cererea părintelui. În plus, copiii cu autism funcționează, adesea, în rutine foarte rigide. Dacă ei sunt obișnuiți, în rutina zilnică, să facă baie imediat după cină, dar li se cere să își strângă, mai întâi, jucăriile, este foarte posibil ca ei să nu coopereze ușor și să manifeste comportamente neadecvate.

Modalități de manifestare a lipsei cooperării (non-complianței)

  1. Pasiv – Copilul, pur și simplu, nu face ceea ce i s-a cerut și pare că ignoră cererea.
  2. Refuzul – Copilul răspunde, verbal ori non-verbal, într-un mod prin care își exprimă lipsa cooperării.
  3. „Sfidare” directă –  Copilul se poate angaja în tantrum sau devine agresiv atunci când i se cere ceva.
  4. Negocierea – Copilul poate încerca să negocieze prin modificarea cererii, cerând să o îndeplinească mai târziu sau dupa ce va face, mai întâi, ceea ce își dorește.

Ce să NU facem?

  • Nu vă opriți din a vă aștepta de la copil ca el să coopereze la orice cerință.  Dacă îi cereți copilului  să facă ceva, de fiecare dată, așteptați de la el să coopereze.
  • Nu folosiți amenințări verbale ori pedeapsa. Amenințările și pedeapsa nu vor crește complianța acestuia și, deseori, situația poate escalada prin manifestarea unor comportamente agresive ori tantrumuri.

Ce sa facem?

  • Cererea să fie scurtă, folosind un limbaj clar și concis. Majoritatea copiilor cu autism întâmpină dificultăți în comunicare. Astfel, în loc să îi spuneti „Este timpul să te oprești din colorat, strânge creioanele și du-te și ia pijamaua!”, îi spuneți, simplu, „ Adu pijamaua!”.
  • Cerința să aiba loc în imediata apropiere a copilului. Este foarte puțin probabil ca, țipând, dintr-o altă cameră, la copil, pentru a-i cere să facă ceva, să-i încurajați astfel abilitatea de a coopera. Mergeți la copil și oferiți cerința.
  • Rugați copilul să repete cererea. Verbal sau folosind un alt mijloc de comunicare, acest lucru va dovedi că acel copil a înțeles ce așteptați de la el.

Strategii pentru creșterea cooperării

  1. Nu întreba – deseori părinții fac greșeala de a întreba copilul: „Ești pregătit pentru cină?” Acest mod de formulare îi oferă posibilitatea copilului de a spune „Nu!”, în schimb, puteți utiliza afirmații simple: „ Este timpul să mănânci!”. Acum instrucția este clară și deloc opțională.
  2. Oferă copilului posibilitatea de a alege –  posibilitatea de a face alegeri va crește exponențial cooperarea. De exemplu, dacă un copil nu cooperează la perierea dinților, puteți să-l întrebați: „ Vrei să te speli cu periuța cu Spiderman sau periuța cu Hulk?”. În acest context, copilul simte că are control deoarece are posibilitatea să aleagă.
  3. Mai întâi / Apoi ( Principiul Premack) – această strategie poate fi benefică, cu condiția să nu fie inversată ordinea acțiunilor. Este necesar ca ordinea să fie bine structurată și clară, astfel încât cerința adultului (de obicei o activitate non-preferată) să fie prima. De exemplu, „Mai intâi strângi jucăriile, apoi te uiți la desene!” De multe ori, părinții permit copilului să negocieze ce vor să facă prima oară. Acest  aspect scade motivația copilului de a fi compliant mai târziu.
  4. Intărirea diferențiată a comportamentului – prin oferirea întăritorilor, va crește cooperarea și vor scădea, în frecvență, comportamentele neadecvate. De exemplu, dacă un copil este lăudat și primește jocul preferat de fiecare dată când își așază hainele în dulap, acest comportament va crește în frecvență, adică se va manifesta din ce în ce mai des.

Toate aceste strategii, dacă sunt utilizate în mod eficient și consecvent, pot crește, semnificativ, cooperarea în cazul copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare.

Bibliografie :

  1. Wilder D. A., Janelle A., Katie N., Abellon E.O., Saulinier R. (2010). Further Evaluation of Antecedent Interventions on Compliance: The Effects of Rationales to Increase Compliance Among Preschoolers. Journal of Applied Behavior Analysis;
  2. Wilder D. A., Ertel H., Thomas R. (2020). Further analysis of modifications to the three-step guided compliance procedure to enhance compliance among children with autism. Journal of Applied Behavior Analysis;
  3. https://bigabilities.com/2019/09/10/3-tips-for-increasing-compliance-in-children-on-the-autism-spectrum/
  4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3545511/

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Serviciul de Terapie Comportamentală Intensivă

Sfatul specialistului: TULBURĂRILE DE SOMN LA COPIII CU TULBURARE DE SPECTRU AUTIST

Tulburările de somn – dificultăți în a adormi, necooperare în rutina de a adormi, comportamente problemă ce apar după ce copilul a fost pus în pat (ex. plâns, părăsirea dormitorului, jocul în pat), copilul adoarme tărziu, copilul se trezește devreme, copilul se trezește pe timpul nopții – sunt dificultăți des întâlnite și des raportate de către părinți medicilor pediatri și, de asemenea, un motiv la fel de des pentru prescrierea de medicație psihotropă. Studiile arată că tulburările de somn afectează negativ copiii și familiile acestora. Iritabilitatea, rănirea involuntară, problemele de cooperare, dificultățile de învățare, riscul de obezitate și anxietatea sunt corelate pozitiv cu tulburările de somn. De asemenea, tulburările de somn sunt corelate pozitiv cu alte comportamente problemă des întâlnite – comportamente autoagresive, agresivitate, tantrumuri, impulsivitate. În același timp, există efecte secundare asupra membrilor familiei – slaba calitate a somnului părinților, stres și tensiune între membrii familiei.

Prevalența tulburărilor de somn, așa cum o regăsim în literatura de specialitate, este de 35 – 50% în rândul copiilor tipici și de 67 – 73% în rândul copiilor cu T.S.A.  Părinții se adresează de regulă medicilor pediatri pentru reglarea tulburărilor de somn, iar aceștia fie sugerează că aceste tulburări se vor regla/ameliora de la sine, fie prescriu tratament farmacologic, aceasta în ciuda faptului că nu există medicamente aprobate sau etichetate ca acționând asupra insomniei la copilul mic. Singura substanță care are eficiență semnalată în literatura de specialitate este melatonina, însă aceasta singură nu poate rezolva tulburările de somn.

În acest context, nevoia de tratamente eficiente, atât pentru reglarea cât și pentru prevenirea tulburarilor de somn, este evidentă. Studii recente încurajează aplicarea de strategii derivate din analiza comportamentală. Din această perspectivă, a adormi este un comportament influențat de istoria noastră ancestrală (genetică) și de cultura prezentă. De asemenea, acest comportament poate fi influențat de aspecte/evenimente trecute sau prezente din mediu (poate fi motivat sau demotivat, poate deveni dependent de anumite aspecte din mediu, poate fi afectat de prezența altor recompense pentru alte comportamente). Pentru a înțelege o problemă/tulburare legată de somn, trebuie să găsim răspunsuri la câteva întrebări importante precum acestea:

  • Ce alterează valoarea somnului în momentele în care acesta ar trebui să fie extrem de important?
  • Ce anume dă valoare somnului și semnalizează că acesta este disponibil în momentele nepotrivite?
  • De ce aspecte/evenimente/situații este somnul dependent?
  • Ce alte interacțiuni sau activități recompensatoare sunt disponibile atunci când copilul ar trebui să doarmă?

Răspunzând la astfel de întrebări putem înțelege și opera asupra a ceea ce motivează comportamentul de a adormi (recunoașterea/identificarea fazelor somnului, cunoașterea timpului necesar de somn corespunzător vârstei cronologice sunt aspecte esențiale), asupra a ceea ce declanșează acest comportament (stabilirea unei rutine plăcute și relaxante de pregătire pentru somn, pregătirea mediului în ce privește lumina, nivelul de zgomot și temperatura, identificarea comportamentelor ce interferează cu somnul și a recompenselor pentru aceste comportamente, identificarea dependențelor și eliminarea treptată a celor nepotrivite sunt aspecte de luat în calcul). Înțelegând și operând aceste aspecte, analistul comportamental poate găsi soluții în rezolvarea problemelor legate de programul/orarul de somn, cooperarea în rutina de pregătire pentru somn, dependențele nepotrivite, trezirile pe timpul nopții etc.

Serviciul de Terapie în Sistem Ambulatoriu

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Sfatul specialistului: TERAPIA OCUPAȚIONALĂ ÎN AUTISM

             Terapia ocupațională este bazată pe folosirea activităților funcționale pentru a obține maximum de adaptare a organismului la mediul său de viață. Esența terapiei ocupaționale este participarea activă a copilului la activitățile funcționale în scopul îmbunătățirii abilităților:

  • Abilitățile de viață zilnică: efectuarea toaletei, îmbrăcarea, spălarea dinților și alte activități ce țin de latura autoîngrijiri.
  • Abilitățile motrice fine: prinderea corectă a obiectelor, scrierea, tăiatul cu foarfeca, coloratul în contur.
  • Abilitățile motrice grosiere: urcarea si coborârea scărilor, mersul cu bicicleta sau trotineta, suflatul în baloane, activități  de curățenie.
  • Abilitățile de conștientizare a corpului și a relației cu ceilalți: corectarea posturii și a mersului.
  • Abilitățile sociale: relaționarea cu ceilalți copii sau adulți, rezolvarea problemelor, găsirea soluțiilor, așteptarea rândului într-un joc, gestionarea emoțiilor de bucurie sau furie la începerea sau terminarea unei activități sau a unui joc.

         Terapia ocupațională poate ajuta persoanele cu autism să-și dezvolte aceste abilități indiferent unde este aplicată, într-un centru specializat, acasă sau la școală.

Rolul terapeutului ocupațional

          Terapeutul ocupațional vine în ajutorul copiilor cu Tulburare din spectrul autismului sau alte tulburări de dezvoltare printr-o varietate de strategii ce facilitează șansele copilului să devină independent și să fie integrat.

          Terapeutul folosește metode adaptate și variate fiecărui copil prin activități plăcute, distractive, interesante, educative și esențiale.

         Terapeutul ocupațional lucrează ca parte a unei echipe care include părinți și  echipa multidisciplinară. Aceștia ajută la stabilirea obiectivelor specifice pentru persoana cu autism. Aceste obiective implică adesea interacțiunea socială, comportamentul și performanța școlară.

            Terapeutul ocupațional poate ajuta în două moduri principale: evaluare și terapie.

Terapia ocupațională în evaluarea copiilor cu Tulburare din spectrul autismului sau alte tulburări de dezvoltare

          Evaluarea este baza intervenției în terapia ocupațională. Aceasta este făcută cât mai precis pentru a asigura intervenția corespunzătoare.

Terapeutul evaluează următoarele:

  1. intervalul de atenție și concentrare;
  2. tranziția de la o activitate la alta și la activități noi;
  3. abilitățile de joc;
  4. nevoia de spațiu personal;
  5. reacții la atingeri sau alte tipuri de stimuli;
  6. explorarea senzorială;
  7. aptitudini motrice precum postura, echilibrul sau motricitatea fină;
  8. agresiune/autoagresiune sau alte tipuri de comportamente;
  9. interacțiune între copil și persoanele din mediu;

Obective generale:

  • Educarea și reeducarea comportamentelor psihomotrice;
  • Dezvoltarea abilităților de autonomie personală ;
  • Modularea comportamentelor cognitiv-comportamentale;
  • Dezvoltarea abilităților de integrare și procesare a informațiilor vizual-auditive în procesul de învățare a activităților zilnice;
  • Îmbunătățirea abilităților de motricitate fină și grosieră;
  • Dezvoltarea funcțiilor psiho-sociale  necesare integrării în medii diferite: social, familial, instituțional;
  • Integrarea și stimularea funcțiilor senzoriale;
  • Dezvoltarea abilităților necesare explorării jocului;
  • Dezvoltarea abilităților de viață independentă;

Serviciul de Terapie Ocupațională

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău


O mare multumire pentru:

evw holding