Sfatul specialistului: Relația terapeut – copil, premisă a unei intervenții de succes

Intervenția terapeutică necesită crearea unei relații autentice și optime care să deschidă puntea către un proces de învățare pozitiv, amuzant și centrat pe reușitele copilului.

Există mai mulți factori de care să țineți seama atunci când abordați un copil non-verbal care nu este cooperant sau care nu îndeplinește instrucțiunile adulților. În primul rând, copilul trebuie să învețe că apariția terapeutului este un eveniment plăcut. Nu este ușor să îi predați unui copil care își evită terapeutul în mod activ sau pasiv.  Relația dorită dintre cei doi va apărea atunci când terapeutul va fi asociat în mod constant cu oferirea de lucruri și evenimente recompensatoare pentru copil. De aceea, este important ca terapeutul să aibă la îndemână și să îi ofere periodic copilului lucruri și activități recompensatoare care au efect pentru copilul respectiv (de ex., mâncare, baloane de săpun, jucării, cărți, mașinuțe, filme). Pentru început, terapeutul trebuie să-și alcătuiască o listă de astfel de recompense, precum și o listă cu diferite modalități de a-i oferi acces copilului la alte evenimente recompensatoare (de ex., să se dea în leagăn, să deschidă o ușă afară). Principalul scop al acestei proceduri este ca terapeutul să devină o formă de recompensare condiționată pentru copil. Altfel spus, copilul trebuie să învețe să-i placă de terapeut înainte ca terapeutul să înceapă să-i ceară copilului să lucreze.

Mai mult, este important ca terapeutul să nu fie asociat cu oprirea activităților recompensatoare aflate în desfășurare. Când terapeutul încearcă să obțină la început cooperarea copilului, nu este deloc o metodă bună să-l oprească de la activități plăcute pentru a-i cere să fie atent la activități de limbaj. Copilul deja se simte bine. De ce ar trebui să se oprească pentru a lucra cu terapeutul? Cel mai bine este ca terapeutul să încerce să se apropie de copil când acesta nu este prins în nici o activitate recompensatoare și să-i permită să aibă acces la lucruri sau activități extrem de recompensatoare. De exemplu, când copilul pare plictisit, apropiați-vă de el și fără să-i cereți nimic oferiți-i mașinuța preferată sau gâdilați-l; sau când copilul este prins într-o activitate care îi place, instructorul i se poate alătura copilului și o poate face și mai amuzantă (de ex., legănând căluțul pe care stă copilul). Acest proces de pairing poate dura mai multe lecții (sau chiar sesiuni) înainte ca terapeutul să fie gata să ceară un răspuns de la copil.

                                                            Serviciul Centrul de Zi

                                                            Centrul Delfinul pentru copii cu autism

Sfatul specialistului: TULBURĂRILE DE SOMN LA COPIII CU TULBURARE DE SPECTRU AUTIST

Tulburările de somn – dificultăți în a adormi, necooperare în rutina de a adormi, comportamente problemă ce apar după ce copilul a fost pus în pat (ex. plâns, părăsirea dormitorului, jocul în pat), copilul adoarme tărziu, copilul se trezește devreme, copilul se trezește pe timpul nopții – sunt dificultăți des întâlnite și des raportate de către părinți medicilor pediatri și, de asemenea, un motiv la fel de des pentru prescrierea de medicație psihotropă. Studiile arată că tulburările de somn afectează negativ copiii și familiile acestora. Iritabilitatea, rănirea involuntară, problemele de cooperare, dificultățile de învățare, riscul de obezitate și anxietatea sunt corelate pozitiv cu tulburările de somn. De asemenea, tulburările de somn sunt corelate pozitiv cu alte comportamente problemă des întâlnite – comportamente autoagresive, agresivitate, tantrumuri, impulsivitate. În același timp, există efecte secundare asupra membrilor familiei – slaba calitate a somnului părinților, stres și tensiune între membrii familiei.

Prevalența tulburărilor de somn, așa cum o regăsim în literatura de specialitate, este de 35 – 50% în rândul copiilor tipici și de 67 – 73% în rândul copiilor cu T.S.A.  Părinții se adresează de regulă medicilor pediatri pentru reglarea tulburărilor de somn, iar aceștia fie sugerează că aceste tulburări se vor regla/ameliora de la sine, fie prescriu tratament farmacologic, aceasta în ciuda faptului că nu există medicamente aprobate sau etichetate ca acționând asupra insomniei la copilul mic. Singura substanță care are eficiență semnalată în literatura de specialitate este melatonina, însă aceasta singură nu poate rezolva tulburările de somn.

În acest context, nevoia de tratamente eficiente, atât pentru reglarea cât și pentru prevenirea tulburarilor de somn, este evidentă. Studii recente încurajează aplicarea de strategii derivate din analiza comportamentală. Din această perspectivă, a adormi este un comportament influențat de istoria noastră ancestrală (genetică) și de cultura prezentă. De asemenea, acest comportament poate fi influențat de aspecte/evenimente trecute sau prezente din mediu (poate fi motivat sau demotivat, poate deveni dependent de anumite aspecte din mediu, poate fi afectat de prezența altor recompense pentru alte comportamente). Pentru a înțelege o problemă/tulburare legată de somn, trebuie să găsim răspunsuri la câteva întrebări importante precum acestea:

  • Ce alterează valoarea somnului în momentele în care acesta ar trebui să fie extrem de important?
  • Ce anume dă valoare somnului și semnalizează că acesta este disponibil în momentele nepotrivite?
  • De ce aspecte/evenimente/situații este somnul dependent?
  • Ce alte interacțiuni sau activități recompensatoare sunt disponibile atunci când copilul ar trebui să doarmă?

Răspunzând la astfel de întrebări putem înțelege și opera asupra a ceea ce motivează comportamentul de a adormi (recunoașterea/identificarea fazelor somnului, cunoașterea timpului necesar de somn corespunzător vârstei cronologice sunt aspecte esențiale), asupra a ceea ce declanșează acest comportament (stabilirea unei rutine plăcute și relaxante de pregătire pentru somn, pregătirea mediului în ce privește lumina, nivelul de zgomot și temperatura, identificarea comportamentelor ce interferează cu somnul și a recompenselor pentru aceste comportamente, identificarea dependențelor și eliminarea treptată a celor nepotrivite sunt aspecte de luat în calcul). Înțelegând și operând aceste aspecte, analistul comportamental poate găsi soluții în rezolvarea problemelor legate de programul/orarul de somn, cooperarea în rutina de pregătire pentru somn, dependențele nepotrivite, trezirile pe timpul nopții etc.

Serviciul de Terapie în Sistem Ambulatoriu

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Sfatul specialistului: TERAPIA OCUPAȚIONALĂ ÎN AUTISM

             Terapia ocupațională este bazată pe folosirea activităților funcționale pentru a obține maximum de adaptare a organismului la mediul său de viață. Esența terapiei ocupaționale este participarea activă a copilului la activitățile funcționale în scopul îmbunătățirii abilităților:

  • Abilitățile de viață zilnică: efectuarea toaletei, îmbrăcarea, spălarea dinților și alte activități ce țin de latura autoîngrijiri.
  • Abilitățile motrice fine: prinderea corectă a obiectelor, scrierea, tăiatul cu foarfeca, coloratul în contur.
  • Abilitățile motrice grosiere: urcarea si coborârea scărilor, mersul cu bicicleta sau trotineta, suflatul în baloane, activități  de curățenie.
  • Abilitățile de conștientizare a corpului și a relației cu ceilalți: corectarea posturii și a mersului.
  • Abilitățile sociale: relaționarea cu ceilalți copii sau adulți, rezolvarea problemelor, găsirea soluțiilor, așteptarea rândului într-un joc, gestionarea emoțiilor de bucurie sau furie la începerea sau terminarea unei activități sau a unui joc.

         Terapia ocupațională poate ajuta persoanele cu autism să-și dezvolte aceste abilități indiferent unde este aplicată, într-un centru specializat, acasă sau la școală.

Rolul terapeutului ocupațional

          Terapeutul ocupațional vine în ajutorul copiilor cu Tulburare din spectrul autismului sau alte tulburări de dezvoltare printr-o varietate de strategii ce facilitează șansele copilului să devină independent și să fie integrat.

          Terapeutul folosește metode adaptate și variate fiecărui copil prin activități plăcute, distractive, interesante, educative și esențiale.

         Terapeutul ocupațional lucrează ca parte a unei echipe care include părinți și  echipa multidisciplinară. Aceștia ajută la stabilirea obiectivelor specifice pentru persoana cu autism. Aceste obiective implică adesea interacțiunea socială, comportamentul și performanța școlară.

            Terapeutul ocupațional poate ajuta în două moduri principale: evaluare și terapie.

Terapia ocupațională în evaluarea copiilor cu Tulburare din spectrul autismului sau alte tulburări de dezvoltare

          Evaluarea este baza intervenției în terapia ocupațională. Aceasta este făcută cât mai precis pentru a asigura intervenția corespunzătoare.

Terapeutul evaluează următoarele:

  1. intervalul de atenție și concentrare;
  2. tranziția de la o activitate la alta și la activități noi;
  3. abilitățile de joc;
  4. nevoia de spațiu personal;
  5. reacții la atingeri sau alte tipuri de stimuli;
  6. explorarea senzorială;
  7. aptitudini motrice precum postura, echilibrul sau motricitatea fină;
  8. agresiune/autoagresiune sau alte tipuri de comportamente;
  9. interacțiune între copil și persoanele din mediu;

Obective generale:

  • Educarea și reeducarea comportamentelor psihomotrice;
  • Dezvoltarea abilităților de autonomie personală ;
  • Modularea comportamentelor cognitiv-comportamentale;
  • Dezvoltarea abilităților de integrare și procesare a informațiilor vizual-auditive în procesul de învățare a activităților zilnice;
  • Îmbunătățirea abilităților de motricitate fină și grosieră;
  • Dezvoltarea funcțiilor psiho-sociale  necesare integrării în medii diferite: social, familial, instituțional;
  • Integrarea și stimularea funcțiilor senzoriale;
  • Dezvoltarea abilităților necesare explorării jocului;
  • Dezvoltarea abilităților de viață independentă;

Serviciul de Terapie Ocupațională

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Sfatul specialistului: Copilul meu are probleme? Etapa de dezvoltare 1-2 ani.

Etapa de dezvoltare 1-2 ani – sunteți părinți și sunteți foarte atenți la creșterea și dezvoltarea copilului dumneavoastră. Vă prezentăm în continuare câteva  repere în dezvoltarea neuro-motorie, senzorială și socio-afectivă a gândirii și limbajului copilului, specifice perioadei de dezvoltare cuprinsă între 1 și 2 ani, care vă pot ajuta să vă monitorizați singuri nivelul de dezvoltare a copilului.

        Este esențial să cunoaștem etapele dezvoltării copilului pentru a observa dacă acesta are o dezvoltare armonioasă sau nu. Perioada de vârstă 1-2 ani face parte din etapa denumită și copilăria mică, care este cuprinsă între 1 și 3 ani și este o perioadă plină de provocări.  Începând cu vârsta de 1 an, personalitatea copilului se conturează, limbajul începe să se dezvolte. Copilul are o curiozitate în continuă creștere, aceasta fiind perioada în care el explorează activ mediul înconjurător. Ceea ce se remarcă în special la copil în această perioadă, este capacitatea de autodeplasare care este din ce în ce mai bună. Profilul psihologic al copilăriei mici mai are și alte dominante cum ar fi apariția reprezentărilor și a activității mentale, însușirea limbajului, apariția conștiinței de sine.Analizând însă strict doar intervalul de la 1 la 2 ani vom împărți această perioadă în 2 etape – de la 12 la 17 luni și de la 18 la 24 luni.

De la 12 la 17 luni – Începând cu cel de al doilea an din viață al copilului putem observa îmbunătățiri în ceea ce privește dezvoltarea neuro-motorie, socio-emoțională, a limbajului și comunicării, memoriei și atenției. Toate aceste aspecte sunt susținute de progrese evidente de ordin fizic și de un regim de viață care-i asigură o dezvoltare sănătoasă. Copilul crește în înălțime, cresc mult membrele și se schimbă proporția dintre cap, trunchi, mâini și picioare; între un an și 3 luni se inchide fontanela anterioară și continuă osificările la nivelul coloanei și membrelor, se dezvoltă mai departe dentiția provizorie, creierul crește în greutate, se adâncesc  și încep, încet, să se contureze circumvoluțiunile cerebrale. Dar, dezvoltarea copilului este favorizată mai ales, de cadrul familial care îi oferă afectivitate, siguranță și stimulări variate. Copilul doarme 10-12 ore, noaptea și o ora și jumătate – două ore, ziua. Intervalele de veghe sunt foarte active  și copilul se joacă, se plimbă explorează activ spațiul în care se află. Din punct de vedere al dezvoltării motrice ceea ce observăm, în primul rând, la copilul mic este deplasarea lui, care devine din ce în ce mai bună. Motricitatea se dezvoltă în contextul acțiunii cu obiectele și constituie sursa și modalitatea principală de cunoaștere  și stimulare a proceselor senzoriale. Copilul va avea o coordonare și o acuratețe a mișcărilor mult îmbunătățite față de perioada anterioară, ceea ce înseamnă că majoritatea timpului va fi în continuă mișcare și joc. Mulți copii fac primii pași în jurul vârstei de 1 an și merg sprijinindu-se de ceea ce întâlnesc în cale sau sunt ajutați de părinți; mersul independent este încă nesigur și neadaptat cerințelor mediului și copilul va cădea destul de des. Cel mai adesesea se va deplasa târâș  sau în genunchi. Mișcările mânilor și apucarea sunt îmbunătățite, astfel încât va umbla prin casă cu o jucărie, va putea potrivi 2 obiecte de dimensiuni diferite unul în altul. La 1 an și 5 luni merge fără sprijin, chiar dacă ține picioarele depărtate și mâinile sunt departe de corp, pentru a-și menține echilibrul. Alți copii încep să alerge la această vârstă. Când se apleacă după o jucărie, majoritatea vor face o genuflexiune, fără a-și pierde mereu echilibrul. Motricitatea fină a mânilor este și ea îmbunătățită, mișcările mai fine devenind posibile: mâzgâlește cu creionul, întoarce un mâner de ușă rotativ, își scoate papucii cu scai (sau cel puțin, încearcă), ține lingura (chiar dacă nu își nimerește gura sau varsă conținutul, în majoritatea încercărilor). Cea mai impresionantă achiziție în această perioadă este cea a limbajului. La încheierea primului an din viață copilul poate să pronunțe puține cuvinte si în următoarele luni mai achiziționează doar câteva. Pronunţia cuvintelor poate fi deficitară la început, copilul înlocuind părţi din cuvânt cu sunete mai uşor de pronunţat sau nepronunţând până la capăt întregul cuvânt. Putem spune că este începutul folosirii vorbirii ca mijloc de a comunica. Acest lucru se produce deoarece în creier la nivel neuronal se petrece o proliferare enormă la nivelul dendritelor, predominant în sistemul perceptiv vizual, iar sistemul auditiv este destul de matur pentru a  distinge semnalele. Copilul răspunde prin acțiuni la comenzile verbale care i se dau (ex: execută cereri în doi pași)  îi plac poeziile și cantecelele simple, se uită la poze când îi sunt arătate. Vorbirea lui este de tip jargon copiind tiparele prozodice ale limbii. Cunoștințele despre lume se îmbunătățesc, copilul fiind capabil să arate mai multe obiecte și animale. Părțile corpului încep să fie cunoscute, copilul arătând cu degetul cel puțin una dintre acestea ( gura, nasul, urechile și ochii, apoi burtica, mânile, picioarele). 

Fiind capabil acum să facă scurte planuri de acțiune și să anticipeze, copilul începe jocul de construcție (pentru început poate pune 2 cuburi unul peste altul). Din punct de vedere socio-afectiv copilul interacționează preponderent cu adulții (mama fiind persoana de referință față  de care copilul manifestă cel mai intens atașament), raporturile cu alți copii nefiind foarte semnificative. Este foarte empatic și reacționează prin plâns sau frustrare la tristețe, prin râs la veselie. Începutul manifestării unor sentimente mai  complexe, precum gelozia își face simțită prezența. Copilul se agită și este vizibil iritat dacă mama acordă atenție unei alte persoane. În această perioadă se manifestă și angoasa de separare manifestată prin țipat și plâns la plecarea mamei. Manifestă deasemenea anxietate față  de anumite situații și față de persoanele străine (este indicat să ținem cont de trăirile sale emoționale, deoarece dorințele, satisfacțiile și bucuriile copilului dirijează conduitele motorii, percepțiile și comunicarea sa).  Memoriacopilului se centrează pe aspectele concrete, care se repetă și este legată de dorințele sale. Acest fapt, poate fi  surprinzător pentru părinți, care observă că el își amintește locul obiectelor sau ceva ce l-a amuzat cu câteva zile mai înainte. Încep să apară și aşteptări, copilul anticipează situaţia prezentă prin prisma situaţiilor similare anterioare. De exemplu, dacă i se dă copilului jucăria preferată de fiecare dată când este îmbrăcat, acesta o va căuta cu privirea dinainte. Atenția prezintă particularități specifice pentru acest stadiu – este involuntară, superficială și se manifestă cu intermitențe, dar este stimulată de ceea ce îl înconjoară și de ceea ce copilul explorează. Copilul este ușor distras de orice modificare în ambianță. Tot în această perioadă, apar semne de conştientizare a sinelui: copilul devine conştient că propriul corp, propiile emoții şi comportamentul său se disting  de ale celor din jur. De aceea, începe să se recunoască în oglindă (iniţial este surprins, ulterior pare să înţeleagă că îşi vede propria persoană).

De la 18 la 24 de luni – În această perioadă apar două comportamente importante și anume refuzul copilului, nu-ul social – refuzul copilului de a se  opune celor din jur ( la această vârstă opoziția copilului este  un indice al dezvoltării și al normalității, nu un aspect patologic) și abilitatea copilului de a lega cuvintele. Copilul își afirmă autonomia spunând ,,nu”  la majoritatea lucrurilor care i se cer. Autocontrolul se obține prin nu-ul copilului confruntat cu limitele mediului. Treptat, copilul va învăța cum să obțină recompense, cum să respecte convențiile sociale, să internalizeze și să respecte reguli. Acum, are loc trecerea de la controlul extern reprezentat de intervenția părintelui, la un anumit grad de autocontrol (abilitate foarte importantă în ceea ce privește dezvoltarea capacității de adaptare). Ca și dezvoltare motorie, mersul este stabilizat și copilul învață să urce și apoi, să coboare pe scări, cu sprijin minim. Tot în această perioadă, va învăța să lovească o minge cu piciorul. Deja, se poate observa dominanța în această perioadă – ce mână preferă să folosească pentru activități. Majoritatea copiilor se hrănesc singuri cu lingura, deși este posibil să mai verse din  conținutul lingurii pe jos. În această perioadă copilul obține un progres și în ceea ce privește controlul evacuărilor (ultimul trimestru din cel de al doilea an e denumit și vârsta oliței)

Dezvoltarea eului, a limbajului și a proceselor cogniției sunt cele mai importante evenimente pe care le parcurge acum copilul. Până la 1 an și 6 luni s-au consolidat mecanismele inteligenței senzorio-motorii, începând de la 1 an și 6 luni incepe debutul inteligenței preconceptuale (care se finalizează în jurul  vârstei de 4 ani). De acum, activitatea mentală se extinde din ce în ce mai mult și va ușura considerabil adaptabilitatea copilului la situațiile cu care se confruntă. Percepția cu care și-a construit mecanismele de bază în primul an de viață, evoluează acum, în direcția schemelor perceptive pentru obiectele din mediu apropiat, devenind mai organizată, dar numai în fața unor stimuli simpli. Percepțiile tactile se amplifică pentru că, acum, beneficiază de îmbogățirea modalităților de a manipula obiecte. Dacă, imediat după un an copilul mai duce obiecte la gură, de la un an și 6 luni doar le pipăie și le examinează atent. Se consolidează relația dintre simțul tactil și văz, precum și coordonarea dintre văz și auz (copilul se orientează mai bine spre sursa de zgomot). Importanța în această perioadă este și dezvoltarea auzului verbal implicat în ascultarea vorbirii celorlalți, dar și a propiei voci. În jurul vârstei de 1 an și 6 luni, în cadrul proceselor senzoriale apar funcțiile semiotice, adică reprezentarea, imitația, jocul simbolic, desenul. Acum, copilul imită foarte mult acțiunile și atitudinile părinților. La nivelul achiziției limbajului se constată o imbunătățire, în primul rând cantitativă – de la 1 an și 6 luni, la 2 ani, marea majoritate a copiilor ajung ușor, la un vocabular de 200 până la 300 de cuvinte. Tot la începutul acestei perioade, copilul formulează propoziții simple din două cuvinte (“vreau apă”, “vino mami” etc). Spre 2 ani, copilul vorbește din ce în ce mai bine, este înțeles  mai bine de ceilalți și  pronunță corect anumite cuvinte. Acest fapt, îi permite  să comunice din ce în ce mai bine și  să redea verbal ceea ce a văzut și a auzit.

Si la nivel de joc constatăm o evoluție și anume, dacă în prima jumătate a perioadei jocul era individual, se juca în paralel cu ceilalți copii sau cu părinții (care îi structurau jocul), acum, începe să fie interesat de jocul cu ceilalți copii și să îi imite. Pentru început, caracterul jocului este de reciprocitate ( ex: jocul cu mingea), ca mai apoi,  spre vârsta de doi ani, să apară jocul simbolic. Crește și gradul de stabilitate al atenției, în jurul vârstei de 2 ani copilul reușind să fie atent, fără întreruperi, aproximativ 10 minute în cadrul unei activități plăcute.

 Ținând cont de dezvoltarea copilului, în general la vârsta de 2 ani, majoritatea copiilor pot face următoarele: se pot încălța singuri; deschid fermoare și scaieți; desenează o figură geometrică simplă după model; unii copii vor recunoaște 1-2 culori; părțile corpuluisunt și ele cunoscute, copilul arătându-le cu degetul atunci când este întrebat; poate imita acțiunile adultului; numește imagini ale unor obiecte cunoscute; afișează din ce în ce mai multă independență; cunoaște numele persoanelor familiare și a părților corpului; urmează instrucțiuni simple; găsește un lucru dacă este ascuns; începe să sorteaze  formele  și culorile; construiește turnuri din 4 sau mai multe blocuri etc. 

Există diferențe evidente  psiho-individuale în dezvoltarea copiilor de  la 1 la 2 ani. Nu uitați că fiecare copil se dezvoltă în ritmul  propiu. Totuși, dacă aveți incertitudini sau temeri în legătură cu dezvoltarea copilului, vă așteptăm oricând la o evaluare psihologică.

Bibliografie:

Muntean Ana (2009). Psihologia Dezvoltării umane. Editura Polirom Iași

Schiopu U, Verza E, (1981) Psihologia Vârstelor. Editura didactică și pedagogică, București

Serviciul de Terapie în Sistem Ambulatoriu

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Sfatul specialistului:

Depistarea precoce a întârzierii în dezvoltarea limbajului

și importanța terapiei logopedice

Întârzierea în dezvoltarea limbajului reprezintă devierea în ritmul de apariție și de  dezvoltare a limbajului, în condițiile normalității auzului, a aparatului fonoarticulator și a unei dezvoltări mintale corespunzătoare vârstei cronologice.

Aceasta afectează cele trei arii ale limbajului: pronunția, înțelegerea și structura gramaticală. Tulburarea poate fi diagnosticată în jurul vârstei de trei ani, în cazul unui copil care utilizează un număr redus de cuvinte, are omisiuni de sunete, silabe, nu formulează propoziții simple și nu utilizează cuvinte de legătură (prepoziții și conjuncții).

Părinții și cadrele didactice trebuie să fie interesați de evaluarea nivelului de dezvoltare a copiilor, pentru a identifica dificultățile întâmpinate în anumite arii ale limbajului.

Comunicarea prin limbaj este fundamentul pe care se construiesc procesele de socializare și învățare. Abaterile sau blocajele în dezvoltarea limbajului, în raport cu etapele de dezvoltare tipice, determină frânarea dezvoltării psihosociale a copilului. Prin urmare, depistarea precoce și intervenția timpurie au un rol foarte important. Programul de recuperare va parcurge etapele firești de dezvoltare a vorbirii, pornindu-se de la nivelul la care se află copilul și nu de la cel la care ar trebui să fie conform vârstei cronologice.

Fiecare copil cu întârziere în dezvoltarea limbajului are un anumit profil psiholingvistic, cu arii mai mult sau mai puțin dezvoltate, motiv pentru care, etapele corectării vor fi individualizate în funcție de fiecare caz.

Jocul, climatul afectiv pozitiv, încurajarea permanentă, folosirea recompenselor variate și oferite cu mult entuziasm sunt elementele de bază, care asigură succesul în recuperare.

Copiii cu întârzieri în dezvoltarea limbajului au dificultăți în a se concentra și a asculta. Educarea abilităților copilului de a asculta și de a fi atent este foarte importantă pentru imitarea și învățarea sunetelor care alcătuiesc cuvântul.

Intervenția logopedică trebuie să fie una promptă, timpurie, având în vedere debutul acestor tulburări și implicațiilor majore în plan social, școlar, emoțional.

Specialistul recomandă părinților:

  • Obișnuiți copilul să asculte sunete și zgomote din mediu;
  • Încurajați copilul să asculte un cântec, să îl fredoneze și să se miște în ritmul muzicii;
  • Spuneți-i povești și modulați  vocea și intonația, imitând anumite personaje;
  • Vorbiți încet, pentru a-l obliga să fie atent;
  • Implică-l în activități ce îi fac plăcere și încurajați-i spontaneitatea;
  • Exersați zilnic și provocați-l pe copil să își folosească cunoștințele;
  • Adaptați cerințele și activitățile în funcție de capacitățile lui și creșteți dificultatea gradual.

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism


O mare multumire pentru:

evw holding