A doua șansă, a doua viață: Centrul de Integrare a Tinerilor ”Betania”

CIT BetaniaIntegrarea tinerilor proveniți din centre de plasament, integrarea în comunitate a tinerilor aflați în dificultate. Par niște cuvinte seci, dar în spatele lor se ascund aproape 15 ani de muncă, ani în care s-au oferit speranțe și s-au creionat, practic de la zero, șanse noi pentru o viață mai bună.

Centrul de Integrare a Tinerilor, aflat de acum la ceas aniversar, este locul unde s-a găsit, pentru sute de tinere, un nou început la care poate că nici nu îndrăzneau să viseze. Aici au găsit o casă, masă, educație. De fapt, au găsit familia pe care nu au avut-o probabil niciodată.

Când spun Betania, mă gândesc la viitor. Cu ajutorul ei înțelegem cum este să ai un loc de muncă, înțelegem cum este viața în realitate. Eu personal sunt foarte mândră că stau la Asociația Betania. Sunt condiții foarte bune, comunic mai mult cu persoanele din jurul meu, învățăm să apreciem și să ne iubim aproapele. La Asociația Betania suntem ca într-o familie, iar oamenii de aici ne susțin să reușim în viață. Sunt 100% convinsă că atunci când voi pleca de la Asociația Betania voi avea un viitor frumos”, mărturisește I., o elevă de 19 ani.

Centrul de Integrare a Tinerilor este de fapt acel loc magic în care un viitor sumbru se metamorfozează într-un nou început, unde printre lacrimi și zâmbete tinerele lasă în spate experiențe nefericite și pornesc cu încredere să își facă singure viața așa cum o doresc. Aici au susținere pentru a-și continua studiile, inclusiv la nivel universitar, aici au șansa să învețe o meserie și să își găsească un loc de muncă pentru a fi, așa cum trebuie, independente și stăpâne pe viața lor.

Am reușit să văd luminița de la capătul tunelului și noi oportunități în viață ca urmare a noii șanse oferite de Betania”, se confesează N., o studentă de 23 de ani. ”Asociația Betania ajută tinerii să se integreze în viața de zi cu zi, le oferă un cămin și în același timp o familie unde se simt protejați, unde primesc sfaturi și susținere. Este o șansă pentru cei care își iau viața în propriile mâini”, susține F., care la 20 de ani are un loc de muncă mulțumită sprijinului oferit de Betania.

În anii de activitate, la Centrul de Integrare a Tinerilor s-au scris aproximativ 200 de povești de viață care își au locul de cinste în acel loc special dedicat umanității, iubirii de semeni și serviciilor sociale ce poartă numele Betania.

Category: Activitati, Actualitati, Proiecte · Tags:

O zi minunată la Iași

Joi 4 septembrie a fost organizată o excursie la Iaşi la care am participat toate fetele din Centrul de Integrare a Tinerilor. Cu ocazia aceasta am avut parte atât de o oază de relaxare la Grădina Botanică cât şi de momente distractive şi amuzante la Palas Mall.

Drumul, la dus şi la întors, a fost şi el plin de voie-bună. Ne-am bucurat de prilejul de a fi toate fetele împreună, alături de doamnele noastre dragi. Acesta a fost încă un prilej de socializare care ne-a ajutat să ne apropiem unele de celelalte, să ne descoperim şi în alte ipostaze.

Suntem foarte recunoscătoare pentru excursia de la Iaşi unde am petrecut o zi minunată, ne-am distrat, ne-am culturalizat – pentru unele dintre noi a fost prima vizită la Palatul Culturii – şi sperăm să mergem cât mai des în astfel de excursii prin ţară, să vizităm şi alte atracţii turistice, aşa cum am făcut la Iaşi (Mitropolia, Palatul Culturii, Grădina Botanică).

Nico

CIT - Iasi (2)

CIT - Iasi

Category: Activitati, Diverse, General · Tags:

Workshop creativ

Vineri, 16.05.2014, a avut loc, în cadrul Centrului Multifuncțional,  expoziția la care au fost prezentate creațiile care au rezultat în urma a două săptămâni petrecute cu Wietske, care ne-a aratat că terapia poate îmbrăca și alte forme, multiple și colorate.

Atmosfera a fost încărcată cu emoții,  atât din partea noastră,  cât si din partea doamnei voluntar, ceea ce era si de așteptat, dat fiind faptul că împreună am lucrat la realizarea minunatelor produse vreme de două săptămâni,  timp in care am învățat și lucruri inedite.

Discursul doamnei voluntar a fost extrem de frumos, încărcat de sfaturi bune și plin de optimism. Chiar daca am fost triste ca activitățile s-au sfârșit, am înțeles ca doamna Wietske are și alte obligații și nu își poate neglija familia.

Suntem fericite cu propriile creatii, cu ajutorul cărora ne-am decorat camerele și de care am fost extrem de mândre la expozitie. Pe viitor, pentru târgurile ce vor urma, vom folosi tehnicile învățate de la doamna Wietske  și astfel produsele realizate de noi se vor remarca prin originalitate.

În concluzie, la sfârșitul acestor două săptămâni, considerăm că a fost o experienţă benefică pentru noi şi mai așteptăm si alti voluntari să ne învețe lucruri noi și frumoase.

Nicoleta C.

Category: Actiuni, Activitati, General · Tags:

“Cu fuioru`!” şi nu numai

Săptămâna ce tocmai a trecut,  ne-a adus noua, tinerelor din Centrul de Integrare a Tinerilor,  oportunitatea de a învăța o sumedenie de lucruri noi, mulțumită doamnei voluntar Wietscke venită tocmai din Olanda pentru a ne împărtăși arta creativă.  Doamna este art-terapeut, fapt ce a determinat ca activităţile desfășurate împreună cu noi să le resimțim ca fiind extrem de relaxante, intense și totodată, interesante.

Concret, ne-am împărţit în două grupe, o grupă ce frecventa seminariile de dimineaţa şi o grupă ce lua parte la activitati după-amiaza. Acest program de activitate a fost realizat împreună cu doamna voluntar, care a imbrăţişat ideea de a coordona 2 grupuri (împreună cu asistentul social şi psihologul CIT), aratându-se chiar bucuroasă de faptul că fetele au fost atrase înca de la început de proiectul propus de dumneaei.

Mai exact, produsul final rezultat în urma work-shopurilor creative este un album foto realizat în proportie de 100% de noi, încă de la început și până la sfarsit.

Tematica proiectului se încadreaza în trilogia “trecut”,”prezent” și “viitor”.

Astfel, am realizat în prima faza a proiectului, poze care ne amintesc de trecutul nostru, de copilarie. Pozele constau în simboluri reprezentative pentru fiecare. Aş dori să menţionez faptul că ne-au fost puse la dispoziţie aparate foto performante, cu ajutorul cărora am putut să ne exersăm si să ne dezvoltăm creativitatea.

Un efect benefic al acestui prim seminar foto îl reprezintă faptul că am avut din nou ocazia de a lucra în echipă, întărind astfel bazele unei relaţii cât mai pozitive de colegialitate..

Al doilea work-shop creativ a constat în efectuarea unor obiecte decorative (flori sau broşe) din lână colorata, pe care le-am confectionat după bunul plac şi propria imaginație, sub îndrumările şi explicaţiile doamnei voluntar. Mai exact, am învăţat tehnica felţuirii, care ni s-a părut interesantă şi ne-a captat interesul. Efectul final al celei de-a doua zile a fost unul colorat, iar noi am fost mândre de propriile creaţii.

În continuare, urmatoarea zi, grupele de dimineaţă şi cele de după-amiază au continuat să facă poze reprezentative pentru a doua etapa a albumului, şi anume prezentul. De această dată, ne-am pozat pe noi înşine, aranjate, machiate sau făcând diferite activități pe care le agreăm în prezent.

Apoi, tot în aceeaşi zi, doamna voluntar ne-a explicat cum se toarce lâna, având cu dumneaei propria roata de tors, pe care noi am, folosit-o pentru a exersa.

Dar apoi am început să fim cât mai nerabdatoare şi să ne punem întrebări cu privire la albumul nostru foto. Cum va fi? Din ce va fi conceput?etc. Asa că, următorul work-shop a constat în fabricarea hârtiei, din hârtie reciclată. Astfel, hârtia a fost ruptă în bucăţele cât mai mici, pusă la fiert, apoi pasată, pentru ca amestecul să fie cât mai omogen.

În continuare, am format din nou echipe, ajutandu-ne una pe cealaltă pentru colile de hartie ale albumului foto. S.au folosit site şi cadre din lemn pentru a textura hartia, apoi aceasta a fost trecută printr-o presă manuală, mânuită de fiecare dintre noi în parte, bineînteles, sub atenta îndrumare a doamnei voluntar. Colile de hartie rezultate au fost puse la uscat, pentru a fi folosite ulterior la albumul nostrum foto.

Ultimele sesiuni de workshop vor consta în crearea albumului cu imaginile surprinse de noi şi organizarea unei expoziţii în care vor fi prezentate toate produsele muncii noastre în aceste zece zile.

Vă aşteptăm vineri, 16 mai 2014, să vă arătăm tot ce am lucrat!

 

Nicoleta C.

Category: Activitati, Actualitati · Tags:

Dăruire, implicare, voluntariat

Oferim mereu celor din jurul nostru diferite obiecte pentru le mulţumi în diverse împrejurări. Dar oare cum putem mulţumi unui grup numeros de oameni cu suflet olandez care au transformat complet aspectul Centrului de Integrare a Tinerilor?

Acest numeros grup din Olanda a depus o munca susţinută în echipă, de dimineaţă şi până seara pentru renovarea camerelor tinerelor  şi dotarea acestora cu mobilier . Iar seara au încurajat tinerele sa fie creative organizând activitatăţi special dedicate lor: decorarea personalizată a camerelor, confecţionarea propriilor bijuterii, dansuri tradiţionale.

Şi mă gândesc din nou cum ne putem manifesta recunoştinţa pentru tot efortul depus de aceşti minunaţi şi dedicaţi voluntari?…Poate învâţând sa fim mai responsabili, mai implicaţi şi conştienţi că adevărata daruire constă în a-ţi sacrifica timpul şi energia susţinând oamenii dragi, poate implicându-ne şi noi şi pe beneficiarii serviciilor noastre mult mai activ în acte de voluntariat.

Bunătatea vine din suflet şi nu are culoare, religie sau naţionalitate. Dăruire şi implicare, profesionalism şi seriozitate,  am primit cu mult drag zilele acestea….

Mulţumim dragi prieteni din Olanda!

 

Ana – Maria Manoliu

Category: Actiuni, Actualitati, Proiecte, Voluntariat · Tags: