Importanța kinetoterapiei la copilul cu tulburări din spectrul autist

kineto3Educând copilul sub aspect motric şi psihomotric prin folosirea exercițiului fizic, învățându-l să își cunoască și să își recunoască în primul rând corpul, să meargă, să realizeze tot felul de mișcări cu corpul și cu membrele într-un mod conștient și voluntar, de fapt îl facem să fie stăpân pe propriul corp, îi îmbunătățim echilibrul fizic și cel mental, îi formăm deprinderile de a folosi corect și eficient obiectele din jur și, nu în ultimul rând, îl ajutăm să dezvolte relații armonioase cu persoanele cu care interacționează.Efectuarea unor activităţi de joc educativ devine eficientă numai dacă se respectă nivelul de evoluție al copilului, capacitatea lui de comunicare, abilitățile de socializare şi nivelul motric. Cel mai adesea, copiii cu autism prezintă limitări ale motricităţii grosiere şi fine, acestea afectându-le participarea la diverse activităţi (fie ele de joc sau funcţionale), punându-şi amprenta asupra dezvoltării cognitive şi emoţionale. De asemenea, sfera psihomotricităţii este destul de afectată. Programul de kinetoterapie, bine structurat, îşi dovedeşte eficienţa atât prin exerciţiile fizice cât şi prin relaţionarea cu copiii, îmbunătăţind capacitatea de percepţie a propriului corp şi de interacţiune cu cei din jur. S-a dovedit că exerciţiile fizice intense au dus la diminuarea agresivităţii, a autostimulării, a comportamentului hiperkinetic şi a stereotipiilor.


Obiectivele generale vizează sfera psihomotrică a autistului şi pot fi structurate după cum urmează:
– Dezvoltarea motricităţii grosiere şi a celei fine;
– Educarea echilibrului static şi dinamic şi al coordonării şi îndemânării;
– Dezvoltarea dominantei, a percepţiei corecte a propriului corp şi a capacităţilor de înregistrare, orientare şi organizare spaţio-temporale.
Mijloacele folosite pentru terapia prin activități ludice la copilul autist sunt diverse. Imitaţia şi jocul, precum şi folosirea diverşilor stimuli (auditivi- cântece, comandă verbală/vocea terapeutului); vizuali (folosirea anumitor culori, a anumitor obiecte, efectuarea diverselor exerciţii în cadrul unor trasee tematice specifice stimulării globale a motricităţii), tactili (atingeri de încurajare/iniţiere a mişcării, ferme sau abia perceptibile) au un rol important în procesul de învăţare motrică.
Programul se adaptează la nevoile individului, în funcţie de abilităţile acestuia. Se impun de asemenea unele măsuri ce cresc şansele de reuşită ale intervenţiei, cum ar fi: reducerea spaţiului de lucru, folosirea unui echipament adecvat, impunerea unor reguli, scurtarea perioadei de intervenţie şi lungirea pauzelor, simplificarea sarcinilor şi scăderea ritmului de execuţie, folosirea comenzilor clare şi concise precum şi demonstrarea acestora.

Share

Category: Uncategorized · Tags:

Leave A Comment