Povestea mea

Acum, regret. …dar e prea târziu. Eu stau închis în Centru, în timp ce toţi copii merg la şcoală sau la joacă. Am ajuns în situaţia aceasta datorită neatenţiei mele, dar şi a unui şofer mai puţin atent.

Abia începusem să merg la noua mea şcoală, unde totul era nou pentru mine. Totul era diferit de ceea ce cunoşteam înainte. În noua mea « casa », nimeni nu venea băut, nu stăteam flămând sau nespălat, nu eram alungat de colo-colo ca o fiinţă a nimănui, fără rost pe lumea aceasta. Eram încântat de tot ce vedeam şi de fapt nu eram atent la nimic. Veneam acasă cu una din colegele mele, voiam să traversăm strada, pe la trecerea de pietoni. Din păcate, un şofer inconştient, a venit cu maşina direct spre mine, m-a izbit şi m-a târât pe jos câţiva metri. Deodata totul a luat o întorsătură groaznică. M-am trezit la pământ, cu o durere îngrozitoare la picioare şi coate. Colega mea stătea lângă mine foarte speriată şi mă întreba cât de tare mă doare, dar eu doar plângeam, pentru că mă durea îngrozitor.

Într-un sfârşit, a venit o salvare, cu un doctor care m-a dus la spital. Acolo mi-au făcut o injecţie să adorm. Când m-am trezit nu mai simţeam durerea imensă de mai devreme. Am trecut prin clipe grele până am fost operat şi mi-au refăcut piciorul. Am stat cu ghips o perioadă şi nu aveam voie să cobor din pat. Stăteam toată ziua în pat şi mă întrebam tot timpul de ce nu am fost atent, de ce nenea cu maşina n-a venit să mă vadă, dacă m-am făcut bine. Mi-aş fi dorit să fi avut un omnitrix ca Ben Then şi să fi putut zbura din faţa maşinii. Dar din păcate, ce vedem noi la desene nu este adevărat. Eu, am pierdut anul şcolar, piciorul nu mai e ca înainte şi pe deasupra stau toată ziua în casă şi nu pot merge ca toţi copii la şcoală să învăţ şi să mă joc cu ei, pentru că un nene nu a fost atent.

Aceasta este lecţia mea de viaţă. Putea fi şi mai rău, dar e rău şi aşa. Învăţaţi din păţaniile altora, şi nu aşteptaţi să păţiţi voi ceva pentru a învaăţa. Asiguraţi-vă de zece ori înainte de a traversa strada, nu aşteptaţi să vă ocolească maşinile căci nu stiţi ce fel de şofer e la volan, dacă e atent sau nu. Viaţa voastră e cea mai importantă …?

Trimiteti un comentariu, va multumim!

 

 

 

Puteti folosi aceste taguri HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>