|
||||||
|
Acum, regret. …dar e prea târziu. Eu stau închis în Centru, în timp ce toţi copii merg la şcoală sau la joacă. Am ajuns în situaţia aceasta datorită neatenţiei mele, dar şi a unui şofer mai puţin atent. Abia începusem să merg la noua mea şcoală, unde totul era nou pentru mine. Totul era diferit de ceea ce cunoşteam înainte. În noua mea « casa », nimeni nu venea băut, nu stăteam flămând sau nespălat, nu eram alungat de colo-colo ca o fiinţă a nimănui, fără rost pe lumea aceasta. Eram încântat de tot ce vedeam şi de fapt nu eram atent la nimic. Veneam acasă cu una din colegele mele, voiam să traversăm strada, pe la trecerea de pietoni. Din păcate, un şofer inconştient, a venit cu maşina direct spre mine, m-a izbit şi m-a târât pe jos câţiva metri. Deodata totul a luat o întorsătură groaznică. M-am trezit la pământ, cu o durere îngrozitoare la picioare şi coate. Colega mea stătea lângă mine foarte speriată şi mă întreba cât de tare mă doare, dar eu doar plângeam, pentru că mă durea îngrozitor. Într-un sfârşit, a venit o salvare, cu un doctor care m-a dus la spital. Acolo mi-au făcut o injecţie să adorm. Când m-am trezit nu mai simţeam durerea imensă de mai devreme. Am trecut prin clipe grele până am fost operat şi mi-au refăcut piciorul. Am stat cu ghips o perioadă şi nu aveam voie să cobor din pat. Stăteam toată ziua în pat şi mă întrebam tot timpul de ce nu am fost atent, de ce nenea cu maşina n-a venit să mă vadă, dacă m-am făcut bine. Mi-aş fi dorit să fi avut un omnitrix ca Ben Then şi să fi putut zbura din faţa maşinii. Dar din păcate, ce vedem noi la desene nu este adevărat. Eu, am pierdut anul şcolar, piciorul nu mai e ca înainte şi pe deasupra stau toată ziua în casă şi nu pot merge ca toţi copii la şcoală să învăţ şi să mă joc cu ei, pentru că un nene nu a fost atent. Aceasta este lecţia mea de viaţă. Putea fi şi mai rău, dar e rău şi aşa. Învăţaţi din păţaniile altora, şi nu aşteptaţi să păţiţi voi ceva pentru a învaăţa. Asiguraţi-vă de zece ori înainte de a traversa strada, nu aşteptaţi să vă ocolească maşinile căci nu stiţi ce fel de şofer e la volan, dacă e atent sau nu. Viaţa voastră e cea mai importantă …? Pentru noi toţi, iarna nu este numai anotimpul zăpezii şi al frigului, ci şi acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini şi obiceiuri legate de sarbătorirea Naşterii Domnului.
Şi cum noi nu ne-am abătut niciodată de la a respecta datinile străbune, ne-am adunat cu mic, cu mare, am învăţat sârguincioşi poezii şi cântecele, le-am legat între ele astfel încât să aibă tâlc, am răscolit prin scrieri străvechi şi am aflat adevărata poveste a lui Moş Craciun şi a fratelui său cel rău, apoi ne-am gândit să o spunem mai departe, celor care doresc s-o asculte. Când am isprăvit cu toate acestea, am invitat multă lume la spectacol, aşa, ca să fim noi siguri că are cine să culeagă din roadele strădaniei noastre.
Cu inimioarele fremătând, costumaţi frumos în eroii poveştilor noastre, am păşit timid pe scena improvizată şi am început să ne intrăm în roluri. Câtă emoţie în faţa celor veniţi să ne aclame (rude, prieteni, profesori, televiziune), câtă nerăbdare să citim pe chipurile lor aprecierea şi mai ales câtă îngrijorare la gândul că Moşului i s-ar putea îmtâmpla întocmai ca în sceneta noastră şi nu ar putea ajunge la timp cu cadourile noastre…
Dar lucrurile au decurs cum nu se poate mai bine, noi ne-am jucat rolurile impecabil, ne-am spus poeziile cu mult suflet şi am cântat despre iarnă. Şi cînd tocmai răsuflam uşuraţi că am trecut cu bine de marea încercare, privirile ne-au fost acaparate de o imagine cum mulţi dintre noi nu mai vazuserăm niciodată: cu sacul mare, cu barba albă şi privirea duioasă, în mijlocul nostru sosise chiar el, Moş Crăciun. Moşul bun ne-a împărţit tuturor daruri, dulciuri şi vorbe bune, iar noi ne-am simţit răsplătiţi pentru toate faptele lăudabile pe care le-am făcut până acum.
Curând, după ce am terminat de mâncat prăjiturile, de desfăcut cadourile, de condus musafirii, a coborât asupra noastră o linişte stranie, o împăcare şi, sentimentul clar că cineva ne iubeşte foarte mult, dincolo de toate poverile vieţii care, fără voia noastră ne apasă umerii plăpânzi.
În acel moment am ştiut că avem pentru ce să fim recunoscători. Suntem recunoscători că avem o a doua casă, o a doua familie, o atmosferă caldă şi prietenoasă în care să creştem frumos, posibilitatea de a ne bucura de sărbătorile străbune şi de a-l primi pe Moş Crăciun.
Vă mulţumim tuturor celor care aţi făcut acest lucru posibil. Încep aceste rânduri cu lacrimi în ochi, gândindu-mă că dacă nu aţi fi existat, cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu mine. Acum am 23 de ani, iar pe 19 octombrie, anul acesta s-au împlinit 10 ani de la înfiinţarea Centrului Lalelelor – Asociaţia Betania, loc care, pe o perioadă de aproape 5 ani, mi-a ţinut loc de familie, în care am fost îngrijită, hrănită şi educată. De aceea pot spune din tot sufletul că nu îmi pare rău că nu am fost lângă adevărata mea familie. Îi mulţumesc în primul rînd „ bunului Dumnezeu”, care mi-a dat această şansă de a sta în grija unor oameni de la care am avut ce învăţa şi în al doilea rînd, Asociaţiei Betania, în special domnului Andre Muit, pentru tot ajutorul şi sprijinul pe care mi l-a oferit, (când aveam 14 ani, ni s-a oferit şansa de a avea apartamentul nostru în Petroşani, din caza mamei, care nu a ştiut niciodată să îmi ofere nimic dar nu a ştiut nici să păstreze ce mi s-a oferit, nu am putut profita de această şansă oferită de preşedintele acestei asociaţii). Cine ar mai fi făcut aşa ceva pentru mine…………? Dar……..dar de acum sunt „pe picioarele mele” şi asta doar datorită dumneavoastră a tuturor celor care i-am întalnit în Centrul Lalelelor, respectiv Asociaţia Betania. Andreea Cu umbreluţa în mâna dreaptă şi cu ghiozdanul în spate, Cosmin merge voios către şcoală. Este însoţit de „fraţii” săi mai mari: Daniela, Ramona, Mădălina, Claudia şi Rareş.
„Ce familie numeroasă!”, am spune noi cu admiraţie. Dar părinţii nu sunt de aceeaşi părere. Ar mai dori un baieţel care să echilibreze numărul predominant de fetiţe. Nu de alta, dar ar merge şi-un fotbal printre săriturile de coardă!
Trebuie menţionat că, familia numeroasă în care Cosmin se simte protejat, iubit şi apreciat este o familie de asistenţi maternali profesionişti. Potrivit actelor normative (Ordonanţa de Urgenţă nr.26 din iunie 1997, privind protecţia copilului aflat în dificultate şi aprobată ulterior prin Legea nr.108/98), asistentul maternal este profesionistul care ia în îngrijire la domiciliul său, pentru o perioadă de timp bine determinată, unul sau mai mulţi copiii în dificultate, ca urmare a deciziei Comisiei Judeţene pentru Protecţia Copilului, care hotărăşte ca metodă de ocrotire plasamentul familial. Această metodă presupune o îngrijire cu caracter temporar, familia de plasament pregătind copilul fie pentru întoarcerea acestuia în familia naturală, fie adopţia copilului.
În cazul lui Cosmin, situaţia este puţin diferită. Copilul provine dintr-o relaţie de concubinaj, mama fiind diagnosticată cu schizofrenie, iar tatăl şi bunicii sunt alcoolici. S-a decis instituirea unei măsuri de protecţie speciale deoarce Cosmin şi fratele său locuiau, împreună cu mama şi cei doi bunici, într-o cameră transformată în dormitor, bucătărie şi grup sanitar.
În aceste condiţii, singura alternativă pentru Cosmin este menţinerea măsurii de plasament la familia asistenţilor maternali profesionişti până la împlinirea vârstei de 18/26 de ani (dacă acesta îşi continuă studiile). Acest lucru nu este un motiv de tristeţe pentru băieţel. Dacă în momentul sosirii la familia de asistenţi maternal profesionişti, Cosmin comunica monosilabic, acum este în clasa I şi prezintă un interes deosebit pentru şcoală.
Mai mult decât atât, acum are încă cinci fraţi: Daniela, Ramona, Mădălina (copii, care la fel ca el, sunt în plasament la familia de AMP), Claudia şi Rareş (copiii naturali ai familiei AMP). Cei şase mănâncă , îşi fac temele, se joacă împreună. Poznele le fac tot împreună.
În ciuda faptului că baiatul are parte de toată atenţia şi îngrijirea de care are nevoie, el nu şi-a uitat mama şi bunicii. Se gândeşte cu drag la ei şi înţelege această situaţie, atât cât poate un copil…
În “zestrea de comori“ a Centrului Lalelelor, am mai adunat o serbare, cu ocazia careia ne-am bucurat cu mic cu mare de aniversarea celor 10 ani de activitate a Centrului. Ştim cu toţii că fiecare copil, se crede la un moment dat un mic actor, care doreşte să impresioneze, să fie văzut de alţii, să fie aplaudat, ceea ce s-a şi întâmplat, deoarece copii au prezentat cu un talent desăvârşit o scenetă, intitulată “Copii din crâng” şi câteva poezii. Serbările sunt un prilej foarte bun pentru a scoate în evidenţă micile talente actoriceşti ale copiilor. Chiar dacă acestea presupun multă muncă, repetiţii nenumărate, copii acceptă cu plăcere ideea organizării lor, mai mult decât atât sunt dornici de a participa la crearea decorului şi a costumelor. Serbările sunt importante în viaţa copiilor, deoarece sunt manifestări artistice deosebite, provocându-le stări emoţionale puternice şi având o valoare deosebită în educaţia copiilor. Le exersăm astfel anumite procese psihice: memoria, atenţia, imaginaţia, limbajul. Prin serbările organizate, valorificăm cunoştinţele dobândite, antrenăm mai eficient copiii timizi, dezvoltăm simţul responsabilităţii fiecărui copil şi al întregului grup, stabilim o disciplină conştientă pe parcursul repetiţiilor şi în cadrul derulării serbării. Experienţa ultimilor ani mi-a confirmat faptul că reuşita serbărilor noastre depinde de cele mai multe ori de felul cum fiecare dintre noi ştim să trăim alături de copii, evenimentul, de felul cum ne aducem aportul la desfăşurarea spectacolului, implicându-ne direct. Dacă pe scena vieţii de zi cu zi ne jucăm bine rolul, spectatorii noştri nu vor părăsi niciodată sala de spectacol, ne vor înconjura mereu cu zămbetul şi nevinovăţia copilăriei lor. Să ne străduim să fim de acum şi până la adânci bătrâneţi cu sufletul mereu tânăr, fără a uita nici o clipa să dăm copilului copilăria – sursă a vitalităţii umane. Contactul cu publicul numeros trezeşte la copii dorinţa de a învinge dificultăţile întâlnite, de a-şi stăpâni timiditatea şi le cultivă, în acelaşi timp, spiritul de iniţiativă, de independenţă în acţiune. Pregătirea serioasă din timpul repetiţiilor stimulează interesul pentru munca făcută cu un scop anume şi îndeplinită cu conştiinciozitate. Dacă ştim să profităm de momentele propice, de relaxare şi bucurie pentru ei, explicând cu tact şi răbdare motivul pentru care se pregăteşte serbarea respectivă, însemnătatea evenimentului aniversat, creând o atmosferă plăcută, împletind armonios voia bună cu seninătatea, fără a da prilej de plictiseală, atunci totul va aduce un final reuşit care să mulţumească pe toată lumea. Serbările copiilor încântă şi fascinează prin farmecul şi prospeţimea lor, prin inocenta si candoarea protagonistilor, prin neîntrecuta spontaneitate şi sinceritate, prin ingeniozitate şi perspicacitate, prin naturaleţea şi firescul comportamentului lor scenic. Deşi unii dintre copii nu erau protagoniştii primei serbări în cadrul centrului, le citeai cu uşurinţă emoţiile pe chipul gingaş, la fel ca şi celor care păşeau pentru prima dată pe mica scenă improvizată din Centrul Lalelelor. Toate serbările cu orice tematică asigură îmbinarea armonioasă a părţilor într-un întreg, decorul neobişnuit, costumaţia copiilor, ţinuta sărbătorească, fondul muzical, iar în centrul tuturor – copiii. Sub semnul veseliei, bucuriei şi încântării exprimate prin poezie, mişcare şi cântec, de fiecare dată organizarea şi derularea serbărilor au fost un moment unic pentru cea mai importantă “investiţie” a noastră – copilul. Ca într-o familie, copiii, spectatorii, de la mic până la cel vârstnic, au trăit momente unice din lumea inegalabilă a copilăriei, iar coarda sensibilă a sufletului fiecăruia dintre cei prezenţi, a vibrat sub arcuşul de cristal al glasului copilăriei. Dincolo de culoarea aparte, de emoţiile puternice pe care le emană fiecare serbare, fără veselie, fără joc şi cântec, fără înţelegere şi iubire, ar fi fadă şi săracă. Astfel, cu fiecare serbare trăită alături de copiii din Centrul Lalelelor, ne îmbogăţim sufletele şi mintea. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, la aniversarea celor 10 de ani de activitate, cã au avut răbdarea de a ne privi şi încântarea de a ne aplauda, s-au bucurat alături de noi la primirea cadourilor în cadrul tombolei organizate, au ciocnit un pahar de şampanie (pentru copii), au dansat şi s-au distrat împreună cu noi. În anul 1999, în cadrul proiectelor Asociaţiei Betania, a luat fiinţă primul centru din România destinat protecţiei copilului, victimă a unei forme de abuz, neglijare sau exploatare, cu o capacitate de douăzeci de locuri. Scopul proiectului este reprezentat de prevenirea, identificarea şi intervenţia în cazurile de abuz, neglijare sau exploatare, comise asupra copilului de către familie, reprezentanţi legali sau alte persoane. Serviciile oferite în cadrul centrului sunt complexe şi includ consilierea psihosocială, consilierea psihologică pentru copil şi familie, promovarea relaţiilor sociale, reintegrarea în comunitate şi familie, educaţia socială, servicii de asigurare a hranei, găzduire pentru o perioadă determinată. Activităţile desfăşurate în cadrul centrului sunt în conformitate cu standardele impuse acestui tip de instituţie şi cu programele personalizate de intervenţie. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt minorii institutionalizaţi în urma constatării abuzului, neglijării sau exploatării la care au fost supuşi în familie. Fiecare copil admis beneficiază de un program personalizat de consiliere şi/sau psihoterapie, de intervenţie specifică din partea specialistilor centrului, în cel mai scurt timp de la luarea în evidenţă a cazului. Paralel cu programul terapeutic în care este inclus fiecare copil admis, se fac demersurile pentru identificarea alternativelor la plasamentul în centru. Dacă la sfârşitul anului 1999 şi în anul 2000 – perioadă care marchează începuturile activităţii centrului – au fost admişi 41 de copii, victime ale abuzului, neglijării şi/sau exploatării, pe parcursul celor 10 ani de activitate profesională, pentru un numar de 163 de copii s-a instituit măsura de plasament la Centrul “Lalelelor”, iar un număr de aproximativ 350 de copii din comunitate au beneficiat de serviciile de intervenţie şi de consiliere psihosocială, oferite de Centrul “Lalelelor”, sau de sprijin material din partea Asociaţiei Betania. Centrul “Lalelelor” a fost construit şi a funcţionat exclusiv din fonduri externe, până în anul 2004. Din 2005, proiectul a început să fie cofinanţat de Consiliul Local Bacău şi de Consiliul Judeţean Bacău. Proiectul ,,Plasamentul copilului la asistent maternal profesionist” a debutat ca parteneriat între Asociaţia Betania – Centrul „Lalelelor” şi D.G.A.S.P.C. Bacău, începând cu 1 aprilie 2001. Obiectivele iniţiale ale proiectului au fost: identificarea de familii „foster” pentru copiii ocrotiţi în „Centrul Lalelelor” şi sprijinirea sectorului guvernamental în derularea acestui tip de servicii. Activităţile proiectului privind plasamentul/încredinţarea copilului la AMP sunt: După numai 5 luni de la demararea proiectului, 19 copii beneficiau de ocrotire de tip familial, la un total de 15 asistenţi maternali profesionişti. Proiectul a avut impact pozitiv asupra mentalităţii la nivel de comunitate cu privire la noua meserie – cea de asistent maternal profesionist – şi a schimbat mentalitatea conform căreia copiii maltrataţi sunt copii cu handicap sau care au grave probleme de comportament. Proiectul şi-a dovedit utilitatea, astfel că, la scurt timp, un număr de 34 de copii erau încredinţaţi la 32 de asistenţi maternali profesionişti. De la începutul proiectului şi până în prezent au fost atestaţi aproximativ 60 de asistenţi maternali şi au beneficiat de serviciile acestora aproximativ 80 de copii. În prezent sunt monitorizaţi de Centrul „Lalelelor” 32 de asistenţi maternali activi, având în îngrijire 54 de copii. Din mediul rural provin 29 de asistenţi maternali iar din mediul urban3; 4 din cei 32 de asistenţi sunt bărbaţi. În fiecare an observăm cum frunzele îşi schimbă culoarea şi devin ruginii, vântul ne alintă cu aerul lui rece, totul în jurul nostru începe să se tranforme, natura îşi ia o altă „haină” pe ea………..vine toamna!!! De fiecare dată când ne gândim la vară îi găsim repede ca şi sinonim….. vacanţa, iar toamna o asociem cu pregătirea ghiozdanelor, a temelor, cu prima zi de şcoală. Freamătul cumpărăturilor, agitaţia pregătirilor pentru şcoală ne aduce împreună atât pe cei mai mici, care încep cu o uşoară temere clasa întâi, pe cei un pic mai mari care se gândesc cu bucurie şi nerăbdare la reîntâlnirea colegilor şi profesorilor, cât şi pe cei mari, adulţii, care se gândesc cu nostalgie la primele lor zile de şcoală. Şi……… a fost prima zi de şcoală! În curtea fiecărei şcoli puteai vedea copii de diferite vârste, unii care se aflau pentru prima dată acolo şi ceilalţi care erau mai experimentaţi şi siguri pe ei. Toţi erau foarte emoţionaţi, o emoţie diferită faţă de celelalte emoţii. Parcă ar fi înţeles cu toţii că au întrat într-un proces de formare, că vor ajunge „mari”, că visele se vor realiza sau se vor spulbera, că aproape totul va depinde de ei în mare măsură şi că vor fi responsabili pentru cursul pe care îl va urma viaţa lor. „Aşteptam cu nerăbdare începutul noului an şcolar. Am fost foarte încântat de revederea atât a colegilor cât şi a profesorilor şi nu reuşeam nici unul dintre noi să povestim cum am petrecut în vacanţă. Primirea noilor manuale a fost un moment de bucurie, la fel ca cel în care am trecut pragul clasei a VI-a. „Pentru mine începerea anului nou şcolar a însemnat mai mult decât pentru oricare alt copil. Datorită diverselor probleme anul trecut nu am reuşit sa merg la şcoală, deşi dorinţa era la fel de mare ca şi acum. Am fost reînscrisă din nou la şcoală, acum pot să am vise, să mă gândesc la viitorul meu. Am fost şi sunt încă emoţionată, dar colegii şi profesorii m-au primit cu căldură şi o să reuşesc să mă integrez cu uşurinţă.” „Sincer, abia aşteptam să încep şcoala, să văd cum este în clasa a IX-a, să cunosc profesorii, să văd dacă sunt mai buni sau mai răi decât cei din generală. După primele zile de şcoală emoţiile mi-au trecut, totul este bine, mai mult decât atât, deja am fost aleasă şefa clasei, nu mă aşteptam, lucru care m-a încântat şi surprins. La început mi-a fost teamă, dar cu ajutorul doamnei diriginte, am reuşit sa trec peste acest moment.” Spre deosebire de alte dăţi, când profesioniştii au descris demersurile legale, sociale şi psihologice, care sunt intreprinse pentru realizarea interesului superior al copilului; de această dată, am ales să vă prezentăm experienţele a trei beneficiari, aşa cum au înţeles, au simţit şi au trăit venirea în Centru. “Centrul Lalelelor – prietenie, sprijin, ajutor”“Hmm…cu ce să încep? Am să încep această povestire cu o săptămână înainte de a ajunge în Centrul Lalelelor, pe când stăteam la S.I.R.D.P.C. Bacău, unde mă obişnuisem şi mă împrietenisem cu toată lumea şi toate îmi mergeau bine pînă în ziua în care am aflat ca voi fi dusă la un alt centru. Nu ştiam decât că aparţine de Betania, toată lumea îmi zicea asta de parcă eu ştiam ceva de Betania sau despre ceea ce era acolo. Deşi toată lumea mă încuraja şi îmi spunea că toate vor merge bine, eu mă gândeam la diverse lucruri şi îmi imaginam diverse chestii, inclusiv interiorul acelui centru, care în mintea mea arăta jalnic, iar asta mă întrista şi mai tare. Încetul cu încetul … a venit clipa în care toată lumea îmi spunea că e ultima zi, că mă voi convinge ca au avut dreptate şi …. am ajuns. La etajul unu am văzut mulţi copii mici, exact de ceea ce imi era mie teamă şi mă rugam să nu gasesc acolo şi m-am simţit cuprinsă de nişte emoţii groaznice şi simteam cum mă năpădesc lacrimile şi tot felul de gânduri. Am fost condusă în camera în care urma să stau singură, însă aveam impresia că toata lumea era cu ochii pe mine şi că nimeni nu mă scapă din priviri. Cu timpul am realizat că, condiţiile sunt mult mai bune , mâncarea este mai bună ca la mama acasă, că toată lumea încearcă să se împrietenească cu mine, însă a durat ceva timp pînă m-am acomodat. Am fost înscrisa la liceu pentru a-mi putea continua studiile şi bineinţeles pentru a putea deveni cineva în viaţă. Părerea mea despre mine este că am evoluat foarte bine şi că am depăşit toate momentele dificile cu sprijinul oamenilor pe care i-am întâlnit aici. “…………”“Când am venit aici, imi era teamă, nu de ceea ce este sau ce ar putea fi, ci de nou. Pentru prima dată… mergeam la un centru. Ştiam în mare parte la ce să mă aştept, dar totuşi, îmi era teamă sau aveam doar emoţii, nu stiu… Pe drum, spre centru doamnele mi-au spus că va fi frumos şi că totul va fi bine. Când am ajuns, am fost întâmpinaţi de celelalte persoane din centru, care erau foarte primitoare. Ceea ce m-a făcut să cred că o sa fie bine… a fost… deşi pare prostesc, tapetul, care îi infăţişa atunci pe Tom & Jerry şi care mi se părea foarte interesant întrucât nu mai văzusem până atunci aşa ceva. La început am stat în cameră cu o fată mai mare, cu care m-am obişnuit repede. Pe urmă am stat în camera cu fete de aceeaşi vârstă cu mine şi cu care m-am distrat de minune. Foarte mult mi-au plăcut serbările organizate cu diferite ocazii, deoarece toată lumea se implică pentru ca totul să iasă bine, având toţi acelaşi “ţel”. Acum, că am crescut şi sunt la liceu nu prea mai am timp liber . “Centrul Lalelelor – o experienţă de viaţ㔓Era 27 martie când am ajuns în Centrul Lalelelor. Am urcat scările şi la etajul unu am văzut foarte mulţi copii. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult au fost jucăriile şi desenele de pe pereti. Tin minte că m-am aşezat în pat şi am început să plâng. Stăteam în camera cu o fetiţă, ea fiind primul copil cu care am făcut cunoştinţă. Văzându-mă că plâng, ea a încercat să mă liniştească spunându-mi că nu e chiar aşa rău aici şi că am să mă obişnuiesc. Mi-a spus că ştie cum e şi cş aşa s-a simţit şi ea când a venit. Până la urma m-am obişnuit dar nu în totalitate, mai am şi acum momente în care stau şi dau frâu liber amintirilor şi imaginaţiei şi mă apucă plânsul, dar din fericire îmi trece repede. Ma gândesc mereu că sunt o norocoasă, că am scăpat de zilele de coşmar, că trăiesc mai bine decât în mizeria în care trăiam acasă, că am ocazia să cunosc multe lucruri noi, că are cine să mă ajute când am probleme şi de ce să nu reunosc şi în privinţa mâncării este mai bine. Aici am avut ocazia să cunosc diferite persoane, să vizitez locuri la care nici nu visam înainte, şi cel mai important, sunt ajutată şi am ocazia să-mi termin şcoala asa cum mi-am dorit. Cam asta am simţit eu în primele zile la Centrul Lalelelor. Pentru mine este o experienţă de viaţă care mă îndeamnă ca atunci când voi fi om în toată firea să am grijă de copiii mei, să le pot oferi tot ceea nu au putut să-mi ofere părinţii mei. ” “În grădina mea< la ţară>, Şi-n septembrie E Vară!” Cum foarte optimist spun aceste versuri, la “Centrului Lalelelor” mai că ai zice că soseşte vara. Dacă am lua în considerare faptul că, la sfâriitul lunii august, salcâmul ce ne împodobeşte curtea este plin de flori rozii, că dragii noştri copii debordează de energie mai ceva ca în luna iunie, am putea spune că acestă situaţie se constituie într-o stare de fapt şi nu doar în una de spirit. Cu salcâmul…o rezolvăm noi cumva! Dar ce ne facem cu atitudinea copiilor?! Mai sunt aproape doua săptămâni până la începerea noului an şcolar, iar fetiţele şi băieţeii noştri sunt puşi pe şotii. Ce operaţii matematice! ce lectură!…doar jocurile în aer liber, excursiile, activităţile ludice, bazinul, piscina şi ieşirile la iarbă verde sunt trecute în lista lor de activităţi preferate. Însă, să nu vă imaginaţi că asta au făcut toată vara! Începând cu luna iunie, copiii rezidenţi în Centrul Lalelelor au fost incluşi într-un program educaţional-recreativ intern prin care s-a urmărit: dezvoltarea limbajului şi a creativităţii, consolidarea deprinderilor de autonomie personală, dezvoltarea abilităţilor de relaţionare şi socializare, creşterea stimei de sine. Printre activităţile demarate în acest program se numără: “Descoperă ţările Europei”, “Din codul bunelor maniere”, lecturarea de poveşti/romane, pregătirea de exponate pentru următoarele concursuri la care vom fi invitaţi, tabăra recreativă organizată în localitatea Dărmăneşti, excursia desfăşurată în oraşele Târgu Ocna şi Slănic Moldova, jocuri derulate în: parc, la ‘”iarbă verde”, la bazin, la piscină, în cadrul Centrului, concursuri cu premii atractive, etc. A fost o vară plină, iar copii îşi doresc ca luna septembrie să continue tot în acest fel. Deşi nu le prea surâde ideea noului an şcolar, se pare, că acesta nu le aşterne brumă în suflete, ci bucuria reîntâlnirii cu dragii lor colegi. Septembrie 2nd, 2009 | Categorii: Actiuni, Activitati, Centrul "Lalelelor" | Comentează! |
 Printează postareaÎn 1925, la Geneva, în cadrul Conferinţei Mondiale pentru bunăstarea copilului, se stabileşte ziua de 1 iunie ca zi internaţională a copilului. Nu este foarte clar de ce a fost aleasă această dată. Una dintre teorii susţine că, consulul chinez din San Francisco a strâns mai mulţi copii orfani chinezi pentru a celebra Festivalul Dragonului, care, în anul 1925, s-a întamplat să fie pe data de 1 iunie, în aceeaşi zi cu cea a conferinţei de la Geneva. Totuşi, în lume, “Ziua Copilului” se celebrează la date diferite, în funcţie de istoria naţională a fiecărei ţări. Spre exemplu, în Germania de Est, se sărbătorea “Ziua Internaţională a Copilului” pe 1 iunie, partea vestică stabilind această ceremonie pentru 20 septembrie; în India, ziua copilului este recunoscută pe data de 14 noiembrie; în Japonia şi Coreea de Sud se serbează în data de 5 mai şi este una dintre cele mai importante sărbători. Ce înseamnă 1 Iunie, “Ziua Internaţională a Copilului” pentru noi, Centrul Lalelelor? Multe bucurii pentru copii, urări, felicitări, baloane colorate, jucării, dulciuri, jocuri şi distracţii în aer liber, dragoste, inocenţă, puritate, duioşie şi nu în ultimul rând prieteni noi şi generozitate. Am avut deosebita plăcere să ne petrecem dimineaţa acestei zile cu noii noştri prieteni de la Takko Fashion Int., unul dintre cei mai mari comercianţi de produse textile din Germania. Aceştia ne-au surprins copilaşii cu cel mai frumos cadou ce putea fi oferit: Generozitatea! Astăzi micuţii noştri au învăţat ce înseamnă să fii trendy în “culorile Galatasaray Istambul si ale Cubului Chelsea”. Tricouri şi jachete de ploaie s-au perindat de la “piticel” la adolescent şi viceversa, în căutarea adevăratului posesor în fucţie de mărime. Ce ne-am amuzat la vederea “prichindicei înotând” prin acea jachetă imensă, din care i se vedeau doar ochişorii şi picioruşele firave ca de găndăcel. Brandul Takko este recunoscut pentru ţinute în tendinţe, create de design-erii proprii, în ateliere de creaţie din Germania, articole la preţuri atractive, care se adresează prin diversitate şi culoare întregii familii. În orice magazin Takko, design-ul modern conceput pentru ambientarea spaţiului, prezentarea adecvată a articolelor de îmbrăcăminte, structurate clar pe categorii, politica de preţuri şi discount-uri clar expuse clienţilor, toate acestea sunt date care răspund în cel mai concret mod posibil celor mai noi standarde de retail. Ziua a continuat cu o ieşire la iarbă verde, de data asta, pentru a o împăca pe “prichindică”, care, la o altă activitate în aer liber, era nedumerită de faptul că: “de ce mergem doar la gratar şi nu şi la iarbă verde?!” Cum s-ar putea încheia această zi decât cu dulciuri şi artificii! Dar mai bine lasăm pozele să vă povesteacă… |
||||||
|
Copyright © 2010 Centrul Lalelelor - |
||||||
