Spre deosebire de alte dăţi, când profesioniştii au descris demersurile legale, sociale şi psihologice, care sunt intreprinse pentru realizarea interesului superior al copilului; de această dată, am ales să vă prezentăm experienţele a trei beneficiari, aşa cum au înţeles, au simţit şi au trăit venirea în Centru.

“Centrul Lalelelor – prietenie, sprijin, ajutor”

“Hmm…cu ce să încep? Am să încep această povestire cu o săptămână înainte de a ajunge în Centrul Lalelelor, pe când stăteam la S.I.R.D.P.C. Bacău, unde mă obişnuisem şi mă împrietenisem cu toată lumea şi toate îmi mergeau bine pînă în ziua în care am aflat ca voi fi dusă la un alt centru. Nu ştiam decât că aparţine de Betania, toată lumea îmi zicea asta de parcă eu ştiam ceva de Betania sau despre ceea ce era acolo. Deşi toată lumea mă încuraja şi îmi spunea că toate vor merge bine, eu mă gândeam la diverse lucruri şi îmi imaginam diverse chestii, inclusiv interiorul acelui centru, care în mintea mea arăta jalnic, iar asta mă întrista şi mai tare.

Încetul cu încetul … a venit clipa în care toată lumea îmi spunea că e ultima zi, că mă voi convinge ca au avut dreptate şi …. am ajuns. La etajul unu am văzut mulţi copii mici, exact de ceea ce imi era mie teamă şi mă rugam să nu gasesc acolo şi m-am simţit cuprinsă de nişte emoţii groaznice şi simteam cum mă năpădesc lacrimile şi tot felul de gânduri. Am fost condusă în camera în care urma să stau singură, însă aveam impresia că toata lumea era cu ochii pe mine şi că nimeni nu mă scapă din priviri.

Cu timpul am realizat că, condiţiile sunt mult mai bune , mâncarea este mai bună ca la mama acasă, că toată lumea încearcă să se împrietenească cu mine, însă a durat ceva timp pînă m-am acomodat.

Am fost înscrisa la liceu pentru a-mi putea continua studiile şi bineinţeles pentru a putea deveni cineva în viaţă.

Părerea mea despre mine este că am evoluat foarte bine şi că am depăşit toate momentele dificile cu sprijinul oamenilor pe care i-am întâlnit aici.

“…………”

“Când am venit aici, imi era teamă, nu de ceea ce este sau ce ar putea fi, ci de nou. Pentru prima dată… mergeam la un centru. Ştiam în mare parte la ce să mă aştept, dar totuşi, îmi era teamă sau aveam doar emoţii, nu stiu…

Pe drum, spre centru doamnele mi-au spus că va fi frumos şi că totul va fi bine. Când am ajuns, am fost întâmpinaţi de celelalte persoane din centru, care erau foarte primitoare. Ceea ce m-a făcut să cred că o sa fie bine… a fost… deşi pare prostesc, tapetul, care îi infăţişa atunci pe Tom & Jerry şi care mi se părea foarte interesant întrucât nu mai văzusem până atunci aşa ceva.
La etaj erau foarte mulţi copii, printre care am remarcat doi bebeluşi gemeni, graşi şi drăgălaşi.

La început am stat în cameră cu o fată mai mare, cu care m-am obişnuit repede. Pe urmă am stat în camera cu fete de aceeaşi vârstă cu mine şi cu care m-am distrat de minune.

Foarte mult mi-au plăcut serbările organizate cu diferite ocazii, deoarece toată lumea se implică pentru ca totul să iasă bine, având toţi acelaşi “ţel”.

Acum, că am crescut şi sunt la liceu nu prea mai am timp liber .

“Centrul Lalelelor – o experienţă de viaţă”

“Era 27 martie când am ajuns în Centrul Lalelelor. Am urcat scările şi la etajul unu am văzut foarte mulţi copii. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult au fost jucăriile şi desenele de pe pereti. Tin minte că m-am aşezat în pat şi am început să plâng. Stăteam în camera cu o fetiţă, ea fiind primul copil cu care am făcut cunoştinţă. Văzându-mă că plâng, ea a încercat să mă liniştească spunându-mi că nu e chiar aşa rău aici şi că am să mă obişnuiesc. Mi-a spus că ştie cum e şi cş aşa s-a simţit şi ea când a venit.

Până la urma m-am obişnuit dar nu în totalitate, mai am şi acum momente în care stau şi dau frâu liber amintirilor şi imaginaţiei şi mă apucă plânsul, dar din fericire îmi trece repede. Ma gândesc mereu că sunt o norocoasă, că am scăpat de zilele de coşmar, că trăiesc mai bine decât în mizeria în care trăiam acasă, că am ocazia să cunosc multe lucruri noi, că are cine să mă ajute când am probleme şi de ce să nu reunosc şi în privinţa mâncării este mai bine.

Aici am avut ocazia să cunosc diferite persoane, să vizitez locuri la care nici nu visam înainte, şi cel mai important, sunt ajutată şi am ocazia să-mi termin şcoala asa cum mi-am dorit.

Cam asta am simţit eu în primele zile la Centrul Lalelelor. Pentru mine este o experienţă de viaţă care mă îndeamnă ca atunci când voi fi om în toată firea să am grijă de copiii mei, să le pot oferi tot ceea nu au putut să-mi ofere părinţii mei. ”