|
||||||
|
Încep aceste rânduri cu lacrimi în ochi, gândindu-mă că dacă nu aţi fi existat, cine ştie ce s-ar fi întâmplat cu mine. Acum am 23 de ani, iar pe 19 octombrie, anul acesta s-au împlinit 10 ani de la înfiinţarea Centrului Lalelelor – Asociaţia Betania, loc care, pe o perioadă de aproape 5 ani, mi-a [...] Spre deosebire de alte dăţi, când profesioniştii au descris demersurile legale, sociale şi psihologice, care sunt intreprinse pentru realizarea interesului superior al copilului; de această dată, am ales să vă prezentăm experienţele a trei beneficiari, aşa cum au înţeles, au simţit şi au trăit venirea în Centru. “Centrul Lalelelor – prietenie, sprijin, ajutor” “Hmm…cu ce [...] Imi aduc aminte cum păşeam mărunt în aceea colosală clădire, a cărei pereţi mai că se prăbuşeau asupra mea asemenea unor plăci de domino. Înaintam timorat spre clasa a IX- a B, iar figurile statuare, amplasate pe culoarele liceului, parca-mi spuneau: „Las’ că – ţi venim noi de hac!”. Inspiram..expiram..imi simţeam inima bătând în [...] Însoţiţi de personalul Centrului, într-o zi nu prea însorită de marţi, copiii au pornit hotărîţi pentru a petrece o zi pe cinste. Nu au fost intimidaţi nici de norii ”plumburii” ce pluteau alene pe cer, nici de vântul care mai că ar fi vrut să-i păcălească, ci s-au lăsat purtaţi doar de magia jocului ce [...] Asa cum se intampla de fiecare data in familia noastra mica din Centrul Lalelelor cand unul dintre copii paseste peste pragul unui nou an din viata lui, noi, ceilalti, suntem alaturi de el. In luna aceasta, am avut bucuria de a serba ziua de nastere a doi dintre cei douazeci de copii ai familiei noastre. [...] |
||||||
|
Copyright © 2010 Centrul Lalelelor - |
||||||