Spune NU cersetoriei!

Campania „Spune NU cersetoriei” realizata in perioada 07.09.2009-11.09.2009, desfasurata de catre Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau, in Parteneriat cu Sectia 1 Politie Bacau, Asociatia Betania, FSC Bacau, Episcopia Romanului, a avut drept scop informarea si constientizarea opiniei publice cu privire la repercusiunile implicarii copiilor in acte de cersetorie.
Timp de 5 zile, organizatiile partenere, prin reprezentantii acestora si a voluntarilor au distribuit pliante informative cu privire la „fenomenul cersetoriei”.
Centrul de Integrare a Tinerilor s-a implicat activ prin participarea tinerelor beneficiare ale centrului nostru in impartirea fluturasilor in locatiile prestabilite de institutiile organizatoare.
Va prezentam cateva instantanee de la aceasta actiune.

Sa descoperim Cheile Bicazului!

Intr-o zi însorită de toamnă beneficiarele Centrului de Integrare a Tinerilor, însoţite de membrii echipei au plecat spre Lacul Roşu echipaţi cu veselie, râsete şi dorinţa de a cunoaşte  noi locuri. Primul popas a fost făcut la Mănăstirea Bistriţa, moment de reculegere la mormântul voievodului Alexandru cel Bun şi al fiului cel mare a lui Stefan cel Mare, Alexăndrel Vodă. Am plecat apoi  să aflam legenda Lacului Roşu cunoscut de localnici sub numele de ,,Tăul Roşu’’. Aici Alexandra, Măriuca, Andreea, Georgiana, Elena şi restul tinerelor s-au plimbat pe malul lacului, au cules zmeură, au admirat trunchiurile goale ale brazilor, care ies din apa şi s-au fotografiat împrastiind în departări râsete zglobii. După atâta colindat prin aerul curat de munte ne-am oprit să mâncăm împreună şi să  ascultăm impresiile fetelor care pentru prima data în viata au mers “în excursie cu doamnele”. Ne-am continuat excursia cu un scurt poapas la Cheile Bicazului pentru a achiziţiona suveniruri şi pentru beneficiarele care nu ne-au putut însoti. In final, ne-am oprit la Piatra Neamt pentru o plimbare cu telegondola, prima de altfel pentru toate tinerele. Intreg drumul a fost presărat de chiote, muzică si fotografii care urmeaza acestor rânduri.

Vă invităm să ne urmaţi în călătorie şi să vă bucuraţi de căldura zilelor de toamnă!

Activitãti de grãdinãrit

Odata cu încălzirea vremii, o parte din beneficiarele Centrului de Integrare a Tinerilor au început activitaţile de gradinărit din curtea Asociaţiei Betania. Sub atenta monitorizare şi îndrumare a specialistului in gradinarit, tinerele noastre au plantat flori creând aranjamente multicolore, ce au schimbat atmosfera şi tonalitatea spaţiului exterior de locuit al acestora. Totodata, beneficiarele noastre împreuna cu instructorul de activitaţi practice, au curaţat si împrospatat parcul de joaca al Centrului Delfinul.

Pentru a veni în sprijinul acestor afirmaţii, va prezentăm câteva instantanee cu tinerele noastre.

Voluntari olandezi – ziua a cincea

Ultima zi. Lucrarile sunt gata: trei bucatarii, sase bai si toate usile complet renovate.

Dank u zeer, beste vrienden!*)

*) Multumim foarte mult, dragi prieteni!

foto-jkk7sir4

Voluntari olandezi – ziua a patra

Voluntari olandezi – ziua a treia

Cea de-a treia zi de lucru a continuat cu finalizarea igienizării băilor prin schimbarea instalaţiei sanitare si prin realizarea măştilor pentru instalaţiile din bucătării. Şi în aceasta zi beneficiarele Centrului au participat la activitaţile desfăşurate in cadrul casuţelor.

 

Voluntari olandezi – ziua a doua

Ziua a doua de lucru pentru voluntarii olandezi s-a finalizat prin recondiţionarea uşilor din toate cele trei vile, efectuarea unor măşti pentru a proteja instalaţiile sanitare din băi şi bucătării şi înlocuirea instalaţiei sanitare din băile vilelor.
Încurajaţi, dar şi sprijiniţi de beneficiarele Centrului de Integrare a Tinerilor, voluntarii şi-au distribuit sarcinile de lucru. Pozele de mai jos, vorbesc de la sine.

Voluntari olandezi la CIT – ziua 1

Organizaţiile Union Woonstichting, Woningstichting S’Gravendeel şi Woningstichting De Maashoek din Olanda sunt alături de noi zilele acestea. 7 membri ai acestor organizaţii – Ellen van Rijswijk, Peter van Santen, Richard Prins, Lo Schram, Marijke Satijo, Lineke de Geus şi Teun van Es – au venit la Bacau, ca voluntari, pentru o săptămână, pentru a efectua lucrări de renovare în cele 3 clădiri ale Centrului de Integrare a Tinerilor. In prima zi de lucru a fost înlocuit mobilierul în cele 3 bucătării.

Schimb de experienţă

In perioada 22.04.2009- 01.05.2009 s-a realizat un schimb de experienta intre Asociatia Betania, Centrul de Integrare a Tinerilor si Fundatia Romanian Prospects din Sibiu. Delegat din partea fundatiei mai sus mentionate, a fost psiholog Dana Munteanu care a participat la activitatile desfasurate in Centrul nostru. Pentru a exemplifica scopul vizitei sale si achizitiile dobandite am rugat-o la sfarsitul vizitei sale sa ne impartaseasca cateva ganduri din ceea ce a vazut si simtitit in zilele petrecute cu noi si cu beneficiarele noastre. In continuare spicuim din marturisirea ei:

“Inca din prima zi, am fost primita cu profesionalism, deschidere si amabilitate atat de catre presedintele institutiei Andre Muit si de George, coordonatorul de proiect, cat si de catre echipa care lucreaza direct cu tinerele beneficiare.
Am cunoscut cele 19 beneficiare ale proiectului, precum si modul de organizare si functionare a C.I.T., fiind condusa pentru a vizita Centrul de catre Mirela, lucrator social. De asemenea, avand nevoie de o mai buna cunoastere a legilor care sprijina integrarea tinerilor care provin din centrele de plasament si a standardelor minime obligatorii necesare pentru infiintarea unui astfel de Centru, am fost ajutata, in acest sens, de catre Claudia, asistentul social al proiectului si de catre Luminita, juristul Asociatiei Betania. Mirela, lucratorul social, mi-a prezentat activitatea desfasurata impreuna cu tinerele timp de 8 ani pentru invatarea unor deprinderi de viata independenta in cadrul unui atelier de croitorie. Ana-Maria, psihologul C.I.T., mi-a descris specificul interventiilor psihologice, modalitatile de abordare a cazurilor dificile si, de asemenea, mi-a oferit materiale despre consiliere, orientare si integrare sociala si profesionala, bune practici utilizate intr-un centru de integrare a tinerilor proveniti din centre de plasament.
Ceea ce am admirat a fost implicarea personalului in activitatile de zi cu zi si ajutorul oferit tinerelor pentru rezolvarea unor probleme specifice de ordin medical, precum si ajutorul oferit acestora pentru a-si gasi locuri de munca in aceasta perioada dificila de criza economica. De asemenea, laudabila este maniera de interventie, faptul ca actioneaza ca si echipa pluridisciplinara. Am constatat ca lucrul cu aceasta categorie de beneficiari cere manifestarea interesului, empatiei, profesionalismului sub toate aspectele sale, implicarii si, totodata, existenta unei neutralitati binevoitoare vis-à-vis de problemele tinerelor – caracteristici prezente la actuala echipa C.I.T..
Specificul activitatilor si interventiilor necesita o foarte buna comunicare. Se observa in cadrul Asociatiei Betania o comunicare eficienta atat pe orizontala, cat si pe verticala.Vreau sa multumesc pe aceasta cale pentru toate materialele oferite de catre Asociatia Betania, pentru toata bunavointa, deschiderea si transparenta cu care mi s-a raspuns la intrebari. Multumesc Conducerii Asociatiei Betania si echipei C.I.T.! Mult succes in activitate!”

 

Mirela, Claudia, Ana-Maria şi Dana

Mirela, Claudia, Ana-Maria şi Dana

 

Psihologul centrului a participat la un seminar

Ana-Maria Manoliu, psiholog in cadrul Centrului de Integrare a Tinerilor, a participat, in perioada 28-30 ianuarie 2009, la un seminar privind strangerea de fonduri si atragerea de finantari interne si externe. Trainerii implicati in aceasta activitate sunt membrii unor organizatii nonguvernamentale din Olanda. Acestia au impartasit informatii din experienta lor profesionala cu donatorii care le sustin proiectele si activitatile desfasurate in scop umanitar.