Desi este extrem de important ca aceasta afectiune sa fie diagnosticata devreme, copiii cu autism sunt rar diagnosticati înaintea vârstei de 3 sau 4 ani. Nu exista diferente fizice vizibile din afara între un copil cu autism si unul normal. Singurele diferente sunt de natura comportamentala. Parintii pot observa, inaintea varstei de 2 ani, o seama de manifestari comportamentale care ar trebui sa ridice un semn de intrebare, cum ar fi:

• absenta contactului vizual/privirea ochi in ochi;
• lipsa de interes sau anxietate marcanta fata de straini;
• nu este atras de jocurile specifice varstei;
• poate manifesta temeri ciudate sau lipsa acestora in fata pericolelor;
• nu raspunde la nume sau poate lasa impresia ca nu aude;
• dezvoltarea limbajului poate intarzia;
• repeta cuvintele sau frazele pe care le aude, imediat sau mai tarziu;
• dificultati in exprimarea nevoilor;
• nu poate imita;
• tonalitati sau inflexiuni ale vocii nepotrivite;
• atasament neobisnuit fata de anumite obiecte;
• rezistenta la schimbare;
• miscari repetitive stereotipe (mers pe varfuri, flutura mainile, se invarte in jurul propriului ax);
• poate manifesta o sensibilitate extrema la anumiti stimuli auditivi;
• poate sa nu raspunda la stimuli auditivi;
• perseverare in rutina;
• lipsa fricii sau constientizarii pericolelor;
• exploreaza mediul prin metode neadecvate(miros, gust);
• poate avea aparenta insensibilitate la durere.

Atunci cand parintii observa manifestari comportamentale neobisnuite ca cele descrise mai sus, primul pas este acela de a consulta un medic de specialitate in neuropsihiatrie infantila. In urma unor investigatii neurologice si neuropsihiatrice complexe, medicul stabileste un diagnostic si, daca este cazul, recomanda tratament medicamentos. Un diagnostic precis este necesar pentru:

• accesarea unor servicii adecvate de interventie;
• a stabili nivelul de dezvoltare;
• a determina patternul punctelor tari si slabe;
• a educa părintii;
• a dezvolta programe individualizate de interventie.

Al doilea pas ce trebuie urmat este de a solicita servicii de evaluare complexa psihocomportamentala. Psihologul realizeaza evaluarile utilizand metode si instrumente specifice standardizate – observatia directa, interviul semistructurat cu parintii, instrumente standardizate de analiza functionala a comportamentului, de evaluare a comportamentelor adaptative, de evaluare a nivelului de dezvoltare a comunicarii, de evaluare a abilitatilor. In urma procesului de evaluare, psihologul poate elabora strategiile de interventie asupra comportamentelor disruptive, disfunctionale si programul de terapie specifica comportamentala si educationala.