Terapia Ocupaţională – Azi

In cadrul Centrului de Zi funcţionează, de 1 an şi jumătate, serviciul de Terapie Ocupaţională. Acest serviciu s-a dorit a veni în sprijinul copiilor şi al familiei, exercitându-şi acţiunile în diferite arii ocupaţionale: formarea deprinderilor de autoîngrijire şi igienă personală, cultivarea capacităţilor pentru scris, citit, orientare profesională, educarea abilităţilor pentru diverse situaţii de viaţă, diverse jocuri şi modalităţi de petrecere a timpului liber.

Fiind un centru ce se adreseaza în special copiilor, aceştia sunt încurajaţi să participe, să fie activi în societate, să înveţe să comunice, să coopereze cu mediul (familia, societatea) în care îşi desfăşoară activităţile zilnice.

Venind cu noul concept al terapiei ocupaţionale, am abordat problemele se sus în jos, plecând de la rolurile sociale ale copilului. În contrast cu acest concept este acea abordare obişnuită de jos în sus, cand deficitul este analizat izolat, fără implicaţii sociale.

În urma întâlnirilor cu părinţii am putut constata surprinderea acestora şi, totodată, interesul arătat când au fost întrebaţi despre rolurile lor în famile, în societate, care sunt rolurile copiilor (fiu, frate, nepot, coleg), cum le-a fost afectată viaţa având un copil cu nevoi speciale, ce greutăţi/bariere întâmpină, care le sunt priorităţile în viaţă, care sunt cele mai importante probleme din viaţa de zi cu zi, ce satisfacţii au în îndeplinirea anumitor sarcini.

Folosind instrumentele de evaluare ale terapiei ocupaţionale am trecut la identificarea problemelor de mediu, a barierelor, reuşind, cu ajutorul familiei, să facilitez anumite activităţi ce păreau a fi fără soluţii.

Astfel, am identificat copil la 9 ani ce se deplasa singur, dar refuza să urce scările blocului, mama fiind nevoită să-l urce în braţe două etaje; adolescentă de 17 ani ce dorea să folosească aragazul dar avea teama de foc, mai precis de chibrituri; copil de 14 ani cu tetrapareză spastică ţinut acasă numai în poziţie orizontală, mama neştiind cum să adapteze un scaun pentru a-l poziţiona în semişezând; copil de 9 ani, cu Sindrom Down, care purta scutec absorbant la venirea în centru, încurajându-l astfel să aibă un comportament dependent de cei din jur. Am constientizat părinţii asupra modalităţilor de manevrare a copiilor, cum să-i îmbrace, cum să-i postureze pentru a avea o stabilitate mai buna, asupra importanţei poziţionării şezutului pe scaun în diferite activităţi, permiţând folosirea mâinilor şi având o precizie mai bună. Nu în ultimul rând, s-a lucrat cu copilul individual, atât în sala special amenajată, cât şi la grupe, având sprijinul personalului specializat, în vederea dezvoltării deprinderii autonomiei personale.

Terapeut Ocupational-Kinetoterapeut
Anghel Mihaela

poze

1 comment to Terapia Ocupaţională – Azi

  • John

    Mi-a placut foarte mult de ceea ce inseamna acest proiect de terapie ocupationala si mai mult de atat am fost foarte interesat sa descoper ce inseamna mai exact.O initiva foarte buna si doresc din tot sufletul intregii echipe de la Betania, foarte mult succes in viitoarele proiecte,sanatate si foarte multa caldura in suflete. La multi ani! pt noul an si cat mai multe realizari, atat pe plan profesional cat si pe plan personal

    John

Trimiteti un comentariu, va multumim!

 

 

 

Puteti folosi aceste taguri HTML

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>